Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Felgueiras regretă "gafele copilăreşti pe care le-am făcut cu toţii": "Le-am făcut cadou punctele!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 8 noiembrie 2012 · ·

Mario Felgueiras e supărat, însă e convins că el şi colegii săi pot bate iar Braga, peste trei săptămîni

- Cum s-a ajuns, Mario, de la 1-1 la Istanbul la 1-3 acasă cu Galata?

- Cum să fie, destul de simplu, din păcate pentru noi: în tur am jucat aproape perfect în defensivă, acum am comis o mulţime de erori imense, iar acest lucru nu se putea să rămînă fără efect pe tabală. Dar eu sînt încrezător în continuare în calificare. Cu o condiţie, însă!

- Care?

- Să nu mai repetăm greşelile din partida de azi. Ştiam că ne va fi greu, că dăm piept cu o echipă tare, dar eu zic că puteam scoate măcar un egal dacă eram mai concentraţi. Păcat! Dar Braga ce-a făcut?

- A pierdut pe final, după ce a condus cu 1-0...

- Asta e bine, e foarte bine! Înseamnă că revanşa cu ei va fi decisivă. Sper din tot sufletul să cîştigăm din nou şi să avem iar şanse inclusiv la locul 2 în grupă. Dacă nu, nici o calificare în primăvara Europa League n-ar fi chiar rea.

- A fost mai greu cu Paulo Sergio pe bancă decît cu Ioan Andone?

- Păi, în campionat am bătut cu 5-0, iar acum... Nu ştiu, cert e că schimbarea antrenorului a produs un scurtcircuit la echipă. Oricum, tot noi o vom scoate la capăt, veţi vedea!

"Am făcut exact jocul pe care-l aşteptam, îmi felicit toţi jucătorii"

Fatih Terim, antrenor Galatasaray

"Galatasaray e cea mai importantă echipă din Turcia, nu mi se pare anormal să cîştigăm pe terenul CFR-ului! Acum trebuie să ţintim un nou succes, cu Manchester!"

Fernando Muslera, portar Galatasaray

"Toţi am făcut greşeli, asta e, capul sus! Am pierdut în faţa campioanei Turciei, nu a unor anonimi. Mai avem multe bătălii de dat, şi în Europa, şi în campionat"

Ricardo Cadu, căpitan CFR

"Îmi pare rău că am debutat cu stîngul în grupele Ligii, însă am fost naivi în p

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 32 minute
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum o ora
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum o ora
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

CE Gimnastică: Sabrina Voinea, medalie de argint la bârnă

HotNews acum 46 minute
​Sabrina Maneca Voinea a câștigat, în cursul zilei de sâmbătă, medalia de argint în finala de la bârnă contând pentru Campionatul European de Gimnastică de la Rimini, Italia. Sabrina VoineaFoto: Belga / ddp USA / Profimedia Se actualizează.

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

VIDEO Crainicul stadionului echipei Roda Kerkrade a anunţat eronat promovarea clubului în primul eşalon

Gazeta Sporturilor acum 51 minute
Crainicul stadionului echipei Roda JC Kerkrade (D2 olandeză) a făcut o gafă de proporţii vineri seara, el anunţând din greşeală că formaţia a promovat în primul eşalon. De bucurie, suporterii au invadat terenul, relatează L'Equipe, citat de

Irina Begu, stop în semifinale la Wiesbaden » Urmează turneul WTA 1000 de la Roma

Gazeta Sporturilor acum 35 minute
Irina Begu, 33 de ani, ♦ 128 WTA, a pierdut în semifinalele turneului challenger ITF de la Wiesbaden (Germania), cu premii de 100.000 de dolari, 1-6, 3-6 în fața lui Jule Niemeier, 24 de ani, ♦ 111 WTA. Deși a pus serviciul în teren într-o proporție

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Vremea

București
acum

18°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°