În ziua de 22 aprilie 1990 începe la Bucureşti prima mare acţiune anti-comunistă a perioadei postdecembriste. În Piaţa Universităţii, un grup de tineri, în majoritate studenţi, proclamă „Zona liberă de neocomunism“. Contextul social-politic al României anului 1 de pseudodemocraţie postcomunistă era unul deosebit de tensionat. Ion Iliescu declanşase un fel de prigoană împotriva opozanţilor săi politici şi, mai ales, a partidelor istorice nou-reînfiinţate. Se operau arestări ilegale, erau expulzaţi cetăţenii români sosiţi din diaspora care participau la demonstraţiile anti-FSN, Regele Mihai, care solicitase aprobarea pentru a se reîntoarce în ţară, fusese oprit la graniţă, posturile naţionale de radio şi televiziune erau folosite exclusiv în interesul puterii neocomuniste ai cărei exponenţi erau Ion Iliescu şi guvernul provizoriu condus de Petre Roman. „Zona liberă de neocomunism“ a rezistat manipulărilor serviciilor secrete, represiunii poliţieneşti şi violenţei batalioanelor de asalt „muncitoreşti“ până în ziua de 15 iunie. În dimineaţa zilei de 13 iunie, în jurul orei 4.00, forţele de poliţie şi ale serviciilor secrete au distrus corturile celor aflaţi în piaţă şi au procedat la arestări. Totuşi, cordoanele trupelor antitero au fost rupte şi risipite de manifestanţii anticomunişti. În jurul orei 9.00, la instigarea unor reprezentanţi ai puterii politice, grupuri de muncitori de la IMGB au sosit în Piaţa Universităţii scandând: „IMGB face ordine!“ şi „Moarte intelectualilor!“, „Noi muncim, nu gândim!“. Intervenţia grupurilor de muncitori nu a reuşit să dizolve „Zona liberă de neo-comunism“.
În noaptea de 13-14 iunie, Ion Iliescu a apelat la ultima soluţie posibilă. La solicitarea acestuia şi cu sprijinul logistic oferit de guvernul Petre Roman, minerii din Valea Jiului, conduşi de Miron Cozma, au fost aduşi cu trenurile în Bucureşti. Din Gara de Nord, ortacii a