Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BCE: Băncile s-ar putea confrunta cu un al doilea val de pierderi din cauza creditelor neperformante

Publicat in Bursa, miercuri 2 iunie 2010 ·

Banca Centrală Europeană (BCE) a avertizat că băncile din zona euro s-ar putea confrunta în următoarele 18 luni cu un al doilea val de pierderi, de până la 195 de miliarde de euro, din cauza creditelor neperformante, în contextul crizei financiare, transmite Reuters, preluat de Mediafax.

BCE apreciază, în cel mai recent raport referitor la stabilitatea financiară a zonei euro, că băncile trebuie să rezerve provizioane pentru a acoperi eventuale pierderi de 90 de miliarde de euro în acest an şi de 105 miliarde de euro în 2011. Aceste rezultate negative se vor adăuga pierderilor de 238 de miliarde de euro înregistrate până la sfârşitul anului trecut, cauzate de creditele neperformante.

Scăderea totală a valorii activelor din cauza împrumuturilor toxice din acest an şi 2011 poate fi mai accentuată dacă problema datoriilor şi măsurile de austeritate încetinesc creşterea economică.

BCE a indicat, totodată, că a accelerat achiziţia de obligaţiuni guvernamentale. Instituţia a început să cumpere obligaţiuni la începutul lunii mai, orientându-se, în principal, asupra titlurilor elene, spaniole şi portugheze, în încercarea de a calma pieţele financiare şi pentru a sprijini un program de 750 de miliarde de euro pentru susţinerea monedei unice europene, convenit de statele Uniuniii Europene şi de Fondul Monetar Internaţional.

BCE a anunţat că a cumpărat obligaţiuni de 35 de miliarde de euro până pe 28 mai, nivel cu 26,5 miliarde de euro peste cel de săptămâna anterioară, însă nu a dat detalii legate de ţara de origine a titlurilor. Însă mai mulţi oficiali ai instituţiei au afirmat că majoritatea obligaţiunilor provin din ţările sud-europene, cele mai afectate de turbulenţele de pe pieţele financiare.

După colapsul băcii americane Lehman Brothers, în septembrie 2008, BCE a început să ofere băncilor din zona euro împrumuturi nelimitate, la dobânzi red

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum o ora
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 28 minute
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 2 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia, după ce un copac a căzut peste două mașini aflate în mers

HotNews acum 12 minute
Traficul rutier este blocat, sâmbătă seară, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Persoanele aflate în maşini nu au fost rănite, potrivit Centrului Infotrafic. Trafic îngre

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Real Madrid, pentru a 36-a oară campioana Spaniei

News.ro acum 27 minute
Echipa Real Madrid a câştigat, sâmbătă, pentru a 36-a oară campionatul Spaniei, după ce sâmbătă, în etapa a 34-a, a învins Cadiz şi FC Barcelona a pierdut confruntarea cu Girona. Real Madrid s-a impus cu 3-0 în faţa echipei Cadz (goluri Diaz ’51, Be

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 3 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 2 ore
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum 3 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

Vremea

București
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°