Confesiunile profesorului universitar doctor ar reprezenta o mărturie edificatoare despre cum se poate ajunge la performanţă în fotbalul românesc şi despre cît de repede se năruie totul: erorile volumului întunecă însă mesajul.

După o introducere în care autorul prezintă sumar implicarea sa în fotbal după ’89 şi legăturile cu Breaza, cartea îşi dezvăluie miezul: o serie de interviuri acordate de Constantin Anghelache pe vremea Tricolorului şi evoluţia echipei reflectată în presa vremii.

Pentru dinamoviştii mai tineri, începutul e util, fie şi numai pentru că reprezintă o formă de confesiune-cv a noului preşedinte din Ştefan cel Mare. Însă, pentru cei mai mulţi, introducerea e un text-argument, cu pasaje de meditaţie şi săgeţi de reproş faţă de oamenii vinovaţi pentru falimentul "proiectului fotbalistic Breaza".

Cade victimă colaterală chiar şi Ioan Niculae, patronul Braşovului, văzut de Anghelache "un simplu student la fără frecvenţă" în momentul preluării clubului de fotbal!

Mărirea şi decăderea unei echipe

E nevoie să ajungi la Epilog ca să-ţi confirmi menirea volumului, bănuită din paginile de început: "cartea este pentru brezeni", ea spune "cum au stat lucrurile şi ce am căutat eu", mărturiseşte Constantin Anghelache. Aş spune că rolul poate fi chiar mai important, pasajele destinate exclusiv echipei de fotbal şi parcursului ei sportiv putînd deveni un reper pentru istoria fotbalului din zonă şi un material util statisticienilor.

Tot finalul salvează şi tonul justificativ, virulent, al începutului: documentele prezentate de autor susţin discursul şi probează implicarea de netăgăduit, consistentă din toate punctele de vedere, în evoluţia echipei Tricolorul Breaza. Dar ce facem mai departe?

Parcă prea mult

E cunoscută prietenia dintre Constantin Anghelache şi Mircea Lucescu, rolul tehnicianului în progresul fotbalului