Recent, la Chişinău, a avut loc prima conferinţă internaţională de geriatrie şi gerontologie, cu tema: „Abordarea multidisciplinară a pacientului vârstnic“. Evenimentul ştiinţific a fost organizat de Centrul Naţional de Geriatrie şi Gerontologie (CNGG, organism „tânăr în vârstă de... 4 ani“) sub patronajul Ministerului Sănătăţii din Republica Moldova şi al Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu“. CNGG este organizat în patru departamente: secţia clinică cu paturi, integrată în Spitalul Clinic al Ministerului Sănătăţii, laboratorul ştiinţific de cercetare gerontologică, unitatea de învăţământ universitar şi postuniversitar, grupul de evaluare, monitorizare, integrare a serviciului geriatric. Prof. dr. Antonie Negară, directorul CNGG, a prezentat, în deschiderea lucrărilor conferinţei, o amplă expunere privind asistenţa medicală geriatrică în Republica Moldova, fiind înfăţişate date demografice prezente şi estimări pentru viitor, începuturile organizării unei reţele de profil – unităţi cu paturi şi servicii ambulatorii, sarcină prioritară pe agenda CNGG, care va implica sprijinul Ministerului Sănătăţii şi al autorităţilor locale, realizări în activităţile de învăţământ şi formare postuniversitară, rezultate ale activităţii de cercetare, obiective ale politicilor de sănătate şi sociale privind populaţia vârstnică, pentru toate cele de mai sus existând planuri şi programe de perspectivă. Un deziderat, în prezent, este integrarea asistenţei sociale în politicile de sănătate în domeniul asistenţei geriatrice, asocierea asistenţei sociale la demersurile geriatrice fiind încă nesatisfăcătoare. În atingerea obiectivelor stabilite, CNGG a inclus în strategia sa cooperarea internaţională cu sistemul de sănătate şi de protecţie a vârstnicilor din ţări cu experienţă în domeniu, având deja parteneriate cu Franţa şi Olanda, speciali