Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: FOTOGALERIE/ Concurs de grătare pe Cheile Sohodolului

Publicat in Adevarul, sâmbătă 24 iulie 2010 ·

Asociaţia „Mai Mult Verde“, alături de o firmă producătoare de bere, a demarat proiectul „Grătar Curat 2010“. În cadrul proiectului au loc acţiuni de responsabilizare şi curăţenie, dar şi concursuri de grătare cu premii.

Participanţii la concurs au preparat mititei cu mâna stângă, iar cei care au fost mai rapizi au fost răsplătiţi cui premii. „Masa pe care era aşezată carnea de mici era aşezată la o distanţă de 30 de metri de grătar. Pentru că am pus micii repede pe grătar am luat locul II. Mi s-a oferit bere şi mici la discreţie. O să mai vin cu familia şi week-endul viitor“, a declarat Cristian Piculeasa, de 28 de ani din Târgu-Jiu. De campanie s-au bucurat şi turiştii din alte judeţe, care şi-au făcut apariţia în zonă.

„Nici nu trebuie să mai cumpăr nimic. Nici carne de mici şi nici bere. Când am ajuns aici am fost întâmpinat de nişte persoane care mi-au oferit câteva doze de bere gratuite, saci menajeri şi m-au invitat la concurs. Am luat locul III. Vin destul de des cu familia, pe Cheile Sohodolului, pentru că este o zonă răcoroasă, iar la noi este foarte cald“, a spus Irina Cornoiu, de 37 de ani, din Craiova. Premiul I, II şi III constă în oferirea de mici, bere, geci, genţi frigorifice, şorţuri de bucătărie, capace şi alte simboluri.

Saci menajeri pentru toţi excursioniştii

Campania naţională de ecologizare a locurilor de picnic a fost demarată şi în judeţul Gorj. Aceasta este derulată de către Organizaţia „Mai Mult Verde“, în colaborare cu reprezentanţii unei firme producătoare de bere. Zeci de voluntari din cadrul asociaţiei ecologice au informat pe cei care au ieşit astăzi, în zona Cheile Sohodolului, la picnic, despre importanţa păstrării curăţeniei în zonele naturale de petrecere a timpului liber. „Persoanele implicate ca voluntari în acest proiect au împărţit saci menajeri tuturor celor prezenţi pe Cheile

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 10 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 9 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 7 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 10 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 7 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 9 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 6 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 7 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 8 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

HotNews acum 4 ore
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează News.ro citând BBC. politia din SpaniaFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Vremea

București
acum

11°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

mie.

8°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

14°
mie.

12°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

11°/22°