Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti, în top 15 oraşe din lume cu cele mai mari reduceri ale costului de ocupare a birourilor

Publicat in Gandul, luni 24 iunie 2013 ·

Bucureştiul se află de locul 12 în top 15 oraşe din lume cu cele mai mari reduceri ale costului de ocupare a spaţiilor de birouri în ultimul an, cu o scădere de 6,1% în trimestrul unu comparativ cu acelaşi interval din 2012, potrivit CBRE.

Astfel, costul de ocupare a spaţiilor de birouri din Bucureşti se situează la 23,25 euro/metru pătrat/lună, în condiţiile în care chiria medie s-a diminuat în perioada analizată cu 7,7%, la 18 euro/metru pătrat/lună. În costul de ocupare sunt incluse şi sumele pe care o companie trebuie să le plătească pentru servicii de întreţinere sau mentenanţă.

Cea mai mare scădere a costului de ocupare a spaţiilor de birouri s-a înregistrat în Singapore (16,3%), urmat de Guadalajara (16,1%), Valencia, Porto şi Sao Paolo.

Bucureştiul este singurul oraş din Europa Centrală şi de Est prezent în top 15 cele mai mari scăderi de costuri de ocupare a spaţiilor de birouri.

De altfel, cu excepţia Bratislavei, unde chiriile s-au redus cu 5,9%, la 16 euro/mp/lună, iar costul total de ocupare cu 4,2% la 25,47 euro/mp/lună, în celelalte capitale din regiune au fost consemnate stagnări sau creşteri.

În Praga, chiriile s-au menţinut la 21 de euro/mp/lună, iar costul total a urcat cu 1,4% la 33,2 euro/mp/lună, în timp ce birourile din Varşovia se închiriază cu 27 euro/mp/lună, costul total ajugând la 37 euro/mp/lună, aceleaşi valori ca anul trecut.

Stagnări ale chiriei şi ale costurilor totale de ocupare a spaţiilor de birouri au fost înregistrate şi la Sofia (13 euro/mp/lună, respectiv 18,18 euro/mp/lună) şi Budapesta (20 euro/mp/lună, respectiv 26,89 euro/mp/lună).

La capitolul cele mai mari creşteri ale costurilor lunare pe care o companie trebuie să le plătească pentru un metru pătrat de birouri, Jakarta (Indonezia) se află pe prima poziţie cu un avans de aproape 40%.

Cu toate acestea, cea mai scumpă p

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 7 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 6 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 10 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 2 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 10 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 12 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 8 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 6 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 9 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

8°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°