Ceauşescu nu s-a întors, el n-a plecat de tot niciodată. S-a răzbunat sinistru, scurgându-se în carnea, sângele şi minţile noastre.
Au fost mari discuţii privind plagiatul legat de noul brand de ţară şi costul acestuia - şi pe bună dreptate. De altfel, nici eu nu m-am putut abţine şi am comis un fel de pamflet pe blogul personal. Însă, prinşi de ridicolul situaţiei, aproape că am trecut cu vederea grotescul de ansamblu al lansării brandului cu pricina, la Expoziţia Mondială de la Shanghai.
Am urmărit programele de TV, am căutat poze şi filme pe internet, vedeam despre ce este vorba, mai rulam o dată filmuleţul şi, totuşi, mai că nu-mi venea să cred, exclamam şi eu, ca ţăranul lui Preda privind girafa, „aşa ceva nu există"! Dar exista! Existau toate, chinezi îmbrăcaţi în voievozi şi oşteni, ba chiar şi în straie călugăreşti, cu toţii făcând o amuzantă propagandă pentru România, mă rog, pentru cea turistică, că doar era dna Udrea, radiind toată, la faţa locului. Mai erau şi alţii, inclusiv dl Baconski, ministrul de Externe, care nu mi s-a părut chiar la fel de radios, de nu arăta cumva chiar o ţâră stingherit. Mai lipseau nişte manele, ca să fie plăcinta completă! Muzica lui Zamfir a fost, probabil, o regretabilă scăpare.
Bun, cam aşa arată toate aniversările, sărbătorile, comemorările din ţară, de-ţi vine mereu să crezi că a înviat Tătuca! Doar că, acum, eram în deplasare şi jucam spectacole de prost gust pe „arena internaţională". În fond, moda acestor spectacole, „de evocare istorică" şi cu mulţi participanţi, a adus-o Răposatul, în 1971, laolaltă cu „mica revoluţie culturală", din vizitele din China şi Coreea de Nord din vara anului ghinionist cu pricina.
Cred că dna Udrea e prea tânără să-şi poată aminti aşa ceva, dar mai cred că va fi moştenit vreun maestru de protocol din acele vremi, mai degrabă de tristă amintire, dacă nu cumva chiar de