Atât sunt prevăzute să dureze lucrările la cea de-a treia zonă pietonală a Clujului. La noua pietonală se va folosi piatră cubică recuperată de la alte străzi, iar circulaţia auto va fi permisă doar riveranilor. Lucrările începute săptămâna trecută la strada Potaissa, care urmează să devină cea de-a treia pietonală a Clujului, se desfăşoară în prezent doar pe o porţiune de câţiva zeci de metri, până la intersecţia cu str. Inocenţiu Micu Klein.
La finalul celor două luni, cât sunt plănuite să dureze lucrările, strada Potaissa va arăta, conform planurilor, ca şi strada Matei Corvin. „Va arăta şi mai bine decât Matei Corvin, după reabilitarea Zidului Cetăţii”, a spus Virgil Poruţiu, directorul executiv al Direcţiei Tehnice din Primăria Cluj-Napoca, sosit astăzi într-o scurtă inspecţie la şantier.
Au găsit fundaţia zidului
Săpăturile realizate în primele zile de când a fost deschis şantierul s-au realizat cu multă grijă, acestea fiind efectuate până la fundaţia Zidului Cetăţii. „Am efectuat sondări, pentru a ne convinge că este în regulă fundaţia zidului. Sigur are o fundaţie de vreo doi metri, dacă nu are nicio crăpătură de sute de ani”, spune inginerul Raul Balaj, şeful de lucrări din partea firmei Dedal, care se ocupă de pavare, şi care a pavat şi străzile Matei Corvin şi Vasile Goldiş.
Trecători peste şantier
Gabriela Cora, şefa Serviciului Administrare Căi Publice din cadrul Primăriei, spune că lucrarea este foarte migăloasă din cauza zidului, acesta fiind unul dintre motivele pentru care se realizează pe bucăţi.
Tot astăzi, muncitorii firmei Dedal au montat şi izolaţii la fundaţiile clădirilor la care s-a săpat, inclusiv la Zidul Cetăţii.
Acestea au scopul de a le proteja de apa pluvială. Potrivit şefului de punct de lucru, inginerul Raul Balaj, lucrarea este îngreunată d