Minciunile nu fac decât să-i rănească pe cei din jur şi să cauzeze probleme în sânul familiei. Tocmai de aceea părinţii trebuie să-şi responsabilizeze odraslele, să le ofere exemple de onestitate şi să nu-i certe atunci când greşesc, pentru a preveni comportamentele deviante de mai târziu.
De ce minte? Depinde de vârstă. Preşcolarul spune minciuni pentru că are o imaginaţie bogată, copilul mai mare născoceşte pentru a satisface aşteptările adulţilor şi adolescenţii mint pentru a evita problemele şi implicit mustrările părinţilor. Cele mai eficiente soluţii sunt, în opinia psihologilor citaţi de publicaţia „Parents“, tehnicile aplicate încă din fragedă pruncie, înainte ca prichindelul să prindă gustul minciunii
Citeşte-i cărţi din care să înţeleagă când greşeşte
Pentru a elimina minciuna, părintele trebuie să abordeze problema într-o manieră mai puţin dură, apelând la jocuri şi metafore. Spre exemplu, adultul îi poate povesti prichindelului păţaniile lui Pinochio, demonstrându-i în acest fel că neadăvărul vine la pachet cu o serie de consecinţe negative.
Fii un exemplu pozitiv
Psihologii specializaţi în pediatrie susţin că cel mai bun exemplu de onestitate pentru copii sunt chiar părinţii acestora. La vârste fragede, micuţii învaţă prin imitaţie, motiv pentru care adulţii trebuie să aibă ei înşişi o anumită conduită morală. Aşa că nu minţiţi în prezenţa celor mici indiferent de scuza pe care o aveţi.
Aminteşte-i că există şi excepţii
În jurul vârstei de 7, respectiv 8 ani, cei mici încep să înţeleagă sensurile „minciunii albe“, aşa-zisul neadevăr la care oamenii recurg atunci când nu vor să provoace suferinţă celor din jur. Există unele situaţii când minciuna nevinovată este cea mai la îndemnă soluţie. Cum este cazul unchiului care aduce nepotului o jucărie, iar acesta susţine că îi place extrem de mult chiar dacă realitatea e
