Sala Sporturilor din Constanţa este în proces de transformare, pentru a îndeplini criteriile de organizare a partidelor din Liga Campionilor la handbal. Suprafaţa de joc este mărită prin îndepărtarea a două rânduri de scaune.
Lucrările au început pe 4 august, dar abia acum este vizibil stadiul lor. Scaunele au fost scoase, iar acum se lucrează la noua structură de rezistenţă, lucrare ce va fi gata la finalul săptămânii viitoare. Pasul următor va consta în demolarea vechii structuri şi trecerea la finisaje.
Constructorii sunt încrezători că vor termina până la jumătatea lunii septembrie. „Momentan, suntem în grafic. După cum decurge lucrul, avem toate speranţele să terminăm la termen (n.r. 15 septembrie). Dacă se va întâmpla să avem vreo întârziere, ar fi pentru că ne dorim să facem o lucrare de calitate", ne-a declarat unul dintre muncitori.