Americanii au redus importurile de ţiţei, în primele trei luni ale acestui an, pentru prima dată din 1977 până în prezent Dependenţa de importurile de petrol este considerată o
Americanii au redus importurile de ţiţei, în primele trei luni ale acestui an, pentru prima dată din 1977 până în prezent
Dependenţa de importurile de petrol este considerată o problemă de siguranţă naţională pentru SUA, în condiţiile în care ţiţeiul s-a scumpit foarte mult.
De la Richard Nixon până la George W. Bush, toţi liderii de la Casa Albă au susţinut în discursul "Starea Naţiunii" reducerea dependenţei SUA de petrolul străin. Însă în ultimii 31 de ani, importurile de petrol ale americanilor au crescut de la 35% din totalul consumului, cât era în 1974, la 66% în 2006. În aceeaşi perioadă, consumul de petrol al SUA a crescut cu 30%.
Politica energetică începe să dea roade
Dependenţa de petrolul străin nu ar fi o problemă de siguranţă naţională pentru americani dacă cea mai mare parte a ţiţeiului nu ar proveni din state măcinate de instabilitate politică şi economică ca Nigeria, Venezuela şi Arabia Saudită.
Legăturile cu aceste state riscă să aducă după sine tulburări ale livrărilor de petrol care costă economia americană mii de miliarde de dolari. Pentru prima dată din anul 1977 până în prezent, importurile de petrol ale SUA au scăzut de la 58,2% cât reprezentau din totalul consumului până la 57,9%, în primele trei luni ale acestui an. Departamentul american pentru Energie estimează că, până în 2015, dependenţa SUA de petrolul străin va scădea cu aproape 10%.
Analiştii sunt de părere că politica energetică a americanilor începe să dea în cele din urmă roade. Producătorii de automobile au fost convinşi să fabrice maşini mai eficiente din punct de vedere al consumului de combustibil şi să crească numărul autovehiculelor diesel. Se estimează c