Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copilul de 9 luni bolnav de cancer la vezica urinară va fi operat în străinătate, pe banii statului

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 31 mai 2013 ·

Copilul de 9 luni bolnav de cancer la vezica urinară a primit o nouă şansă la viaţă. Yannis Rareş Răileanu, din Suceava, băieţelul diagnosticat în urmă cu cinci luni cu o afecţiune cumplită, rabdomiosarcom embrionar de tip botrioid stadiu II fără metastaze, va fi operat luna viitoare într-o clinică din Germania, pe banii statului. Intervenţia de care depinde viaţa micuţului costă 22.000de euro, sumă pe care părinţii copilului nu aveau de unde să o plătească. Rezolvarea a venit din partea Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava, care a aprobat, săptămâna trecută, documentele necesare pentru decontarea operaţiei, prin formularul E 112.

În data de 22 mai, părinţii lui Yannis Rareş s-au interesat telefonic la CAS Suceava despre documentele necesare pentru obţinerea formularului european E 112 (S2) - Atestat privind menţinerea prestaţiilor în curs pentru asigurarea de boală-maternitate.

Intervenţia care i-ar putea salva viaţa micuţului Yannis Rareş costă 22.000 de euro

La o zi după ce au primit informaţiile cerute, părinţii copilului s-au prezentat la sediul instituţiei pentru a depune cererea, însoţită de actele necesare. „La nivelul CAS Suceava s-a făcut o analiză a documentelor depuse şi, în data de 24 mai, s-a eliberat formularul european E 112, copilul fiind programat pentru internare la o clinică din Koln, în data de 5 iunie. Costul estimativ al intervenţiei chirurgicale, transmis de clinică, este de 22.000 de euro. Formularul este valabil o lună de zile, conform confirmării primite de la clinica din Koln, dar poate fi prelungit în funcţie de serviciile medicale care vor deveni necesare după încheierea perioadei de valabilitate a formularului”, a declarat ieri preşedintele director general al Casei de Asigurări de Sănătate Suceava, dr. Adela Băişanu.

Deconturi de 200.000 de euro, pentru 19 bolnavi care s-au tratat anul tre

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 3 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 2 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 3 ore
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Doi ucraineni au fost ucişi în Germania. Un rus a fost reţinut

Mediafax acum 18 minute
Doi ucraineni au fost ucişi într-un centru comercial din Germania. Suspectul este un cetăţean rus. Acesta a fost reţinut de poliţiştii germani.

Loteria Română Report de peste 1,85 milioane de euro la Noroc, la tragerea de duminică

Ziua Constanta acum o ora
Un report cumulat care depăşeşte 9,25 milioane de lei (peste 1,85 milioane de euro) este în joc la tragerea Noroc de duminică, în timp ce la Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report în valoare de 2,8 milioane de lei (peste 563.700 de euro

Instituțiile care eliberează permise auto, pașapoarte, buletine de identitate au program normal de muncă în perioada 1-6 mai

Ziare.com acum o ora
Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au anunţat că serviciile care eliberează permise de conducere, paşapoarte, cărţi de identitate au program normal cu publicul în 29 şi 30 aprilie, dar că nu se vor desfăşura activităţi la ghişeu, î

Și-a anunțat retragerea principala susținătoare a Simonei Halep în scandalul de dopaj provocat de ITIA

Gazeta Sporturilor acum 37 minute
Franţuzoaica Alize Cornet se va retrage după Openul Franţei, a anunţat la Canal+, sâmbătă seara. Aflată pe locul 11 în lume în 2009, Alize Cornet şi-a lăsat amprenta asupra tenisului francez.

Candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei, respinsă de Biroul Electoral: Este un ordin de la Marcel Ciolacu

HotNews acum 2 ore
Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti a respins candidatura Dianei Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, pentru funcția de primar general al Capitalei, deoarece a găsit probleme multiple la listele de semnături depuse de senatoare. A

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°