După ce ieri după amiază şi aseară a pornit la drum runda a 30-a, la Reghin şi Timişoara, astăzi şi mâine, etapa continuă cu celelalte şapte partide deosebit de interesante şi rezultate greu de anticipat. Într-un alt derby moldav, lângă Podul Înalt, vasluienii forţează victoria în compania ieşenilor, pentru a reveni la starea de normalitate. Echipa lui Adrian Porumboiu nu a mai gustat din cupa învingătorilor de cinci etape, de la victoria asupra timişorenilor. „Bătrâna Doamnă”, ce şi-a compromis prezenţa pe prima scenă, nu poate emite pretenţii în faţa CFR-ului, căzut pe locul secund şi care încearcă revenirea în top la primul accident stelist. Steliştii nu se pot considera liniştiţi, pentru că meciul de la Galaţi nu poate fi considerat dinainte câştigat. Şi o remiză i-ar pica greu lui Marius Lăcătuş care merge numai la victorie. Rapidiştii, care şi-au luat gândul de la „Liga Campionilor”, se luptă să nu piardă „Cupa UEFA”, fapt pentru care partida cu Pandurii este deosebit de importantă. Mâine, la Mioveni se dispută la meciul nevoiaşelor. O înfrângere a Daciei i-ar compromite prezenţa în elită şi ar da Farului şanse de supravieţuire. Dacă „marinarii” ar pierde, i-ar duce în zona periculoasă. „Şepcile roşii”, după 0-4 lunea trecută, şi-au redus şansele de a evita retrogradarea şi revin după numai un an la matineu. Meciul cu „Steluţa” nu este uşor, pentru că şi buzoienii au o situaţie precară. Runda se încheie în „Groapă” între două vecine de clasament, cu acelaşi obiectiv, „Cupa UEFA”. Dinamoviştii, aflaţi în criză de idei, vor avea probleme cu Urziceni.
Un nou derby moldovean
FC Vaslui (7) – Poli Iaşi (12) (Telesport 16:00)
5 1 2 2 3-5
La Vaslui
2 0 2 0 2-2
Numai cinci partide pe prima scenă, pentru că ambele au avut prezenţe numeroase prin B. Elevii lui Emil Săndoi, de puţin timp trec printr-o pasă neagră. De cinci part