Ceea ce atrage imediat atentia in versurile tanarului Stefan Manasia din Amazon* este ceremonialul cu care vizionarismul infasoara si desfoliaza realul. Cadrul este cu totul obisnuit, fara urma de pitoresc, lumea traversata fiind una apropiata pana la fam
Amazonul din titlul volumului nu este un element de decor suprarealist ori un ingredient exotic care, adaugat la cele autohtone si regionale, sa dea o sinteza simbolic-geografica. Imi pare metafora centrala, structuranta, cuprinzand in meandrele si adancimile ei cautarile autorului si sugestiile poeziei sale. Este "cursul negru al sangelui", "cerneala neagra, stralucitoare si oribila" cu care poetul isi transcrie experientele launtrice, iluminarile, pornind de la cele mai banale scene de viata pentru a le transcende spectaculos. Precum intr-unele din versurile de tinerete ale lui Mircea Cartarescu, dar cu o superioara plasticitate vizionara, "descrierile" sunt de fapt derapaje bine controlate in fantastic, sub o lumina spectrala, "lichida, nelumeasca si inspaimantatoare": "taranul sasaia ca un sarpe. cainele scheuna. manasia traversa/ podul gustand deja mireasma caminului, calauzit asemenea/ pilotilor de luminile de aterizare// caminul ancora in namol ca un portavion stralucind in/ dimineata tulbure, emanand o caldura stranie, ametitoare,/ calauzindu-si noul venit printre siruri de oua de libarci/ fosforescente ca niste neoane, printre costumele portocalii ale/ ceferistilor (...) atent la lumea aceea, manasia se uita intr-o parte, salutand/ cu multa afectiune la randu-i, pana ce lumea,/ rotunda si aurie, umpluta cu sapun, exploda// si se auzi un pleoscait si se auzi un schelalait cand manasia/ si primul ceferist isi unira privirile intr-o limba de sarpe./ limba incremeni// taranul se departa apropiindu-se de cei doi// indarat nadasul galgaia// un brat nevazut il chema pe caine-n adanc. el isi m