Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Severina Pascu, noul director executiv UPC România

Publicat in Jurnalul, joi 11 noiembrie 2010 ·

Severina Pascu, actualul director financiar al UPC România, preia funcţia de CEO al companiei începând cu 1 ianuarie 2011. Severina Pascu îl înlocuieşte pe Jack Mikaloff, care se retrage definitiv din activitate la finalul anului.

Jack Mikaloff a ocupat poziţia de CEO al UPC România din 2008, venind cu o experienţă acumulată în diverse funcţii în cadrul Liberty Global, precum cea de CEO al UPC Franţa si cea de director al diviziei de business UPC Europa.

Severina Pascu este CFO al UPC România din 2008. Între 2005 şi 2008, a ocupat poziţia de Director în cadrul CAIB România, una dintre băncile de investiţii din Europa Centrală. În perioada 2000-2005, Severina a lucrat în conducerea companiei americane de telecomunicaţii prin cablu Metromedia International.

Numărul clienţilor UPC România a scăzut cu 93.000 în primele nouă luni faţă de finele anului trecut, la 1,156 milioane, dar compania a câştigat abonaţi pe serviciile de cablu digital şi DTH (televiziune prin satelit), reiese din raportările UPC Holding BV.

Astfel, numărul clienţilor UPC România a scăzut de la 1,249 milioane la sfârşitul lui 2009 la 1,156 milioane după primele nouă luni din acest an, iar numărul abonamentelor (unităţi generatoare de venituri ­ RGU) a coborât de la 1,667 milioane la 1,554 milioane.

Pe serviciile de cablu analog, numărul clienţilor companiei a coborât de la 837.600 la 694.200, dar baza de utilizatori a urcat pe cablu digital de la 231.000 la 263.600. Pe DTH (antenă direct to home ­ televiziune prin satelit), numărul abonaţilor UPC România a urcat de la 181.000 la 198.200, reiese din raportul pe trimestrul trei, prezentat joi, şi cifrele pe 2009 anunţate anterior de companie.

Pe de altă parte, operatorul furniza internet la 30 septembrie către 256.000 de clienţi, faţă de 267.400 la finele anului trecut. Număru

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor Slovaci

Mediafax acum 19 minute
Suspectul este un bărbat în vârstă de 71 de ani, potrivit presei locale. Presa slovacă a relatat că atacatorul era un fost agent de securitate la un centru comercial, autor a trei colecţii de poezii şi membru al Societăţii Scriitorilor Slovaci. ULTI

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum o ora
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar

News.ro acum 24 minute
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. ISU Constanţa anunţă, miercuri seară, un incendiu la o locomotivă. Incidentul s-a produs la i

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum o ora
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Putin numește tentativa de asasinare a premierului Fico o „crimă odioasă”

HotNews acum o ora
Tentativa de asasinare a premierului slovac Robert Fico „nu poate avea nicio justificare” și „este o crimă odioasă”, a transmis președintele rus, Vladimir Putin, omologului său slovac, Zuzana Caputova, într-o telegramă, relatează AFP și Reuters. Rob

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum o ora
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 3 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 11 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 19 minute
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Declarație șocantă a lui Erdogan: ”Următoarea țină a Israelului va fi Turcia dacă va învinge Hamas“

Ziare.com acum 48 minute
Președintele turc spune că gruparea teroristă palestiniană apără Anatolia, precum și „propriul pământ” în războiul cu Israelul. Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a susținut miercuri,15 mai, că Israelul „va pune ochii” asupra Turciei dacă va reu

Vremea

București
acum

16°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

14°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

11°
mie.

9°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

17°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°