Multe persoane ocolesc bananele, acuzându-le că îngraşă. Este cât se poate de adevărat, însă trebuie menţionat că ele îngraşă doar dacă sunt consumate în exces. Un consum ponderat de banane - una, două pe zi - aduce organismului un lung şir de beneficii. Miezul fructului conţine vitamine din grupul B, vitamina C, cam 16% din necesarul zilnic, provitamina A care protejează organismul împotriva unor forme de cancer, afecţiuni cardiovasculare şi diabet, fier, calciu şi potasiu, care îmbunătăţeşte funcţiile inimii şi ajută organismul să asimileze mai bine calciul. De asemenea, ele sunt o sursă de nutrienţi necesari pentru buna funcţionare a organismului. Potasiul nu numai că protejează inima, dar menţine şi presiunea arterială în limite normale. În plus, potasiul te fereşte de crampe musculare şi de extenuare fizică. Vitaminele din complexul B pe care le conţine banana ajută la creşterea capacităţilor intelectuale şi atenţiei, fiind utile şi în prevenirea bolilor psihice şi în tratarea depresiei. Vitamina B6, bine reprezentată în compoziţia bananei, este esenţială pentru buna funcţionare a celulei nervoase, întăreşte sistemul imunitar şi menţine stabilitatea nivelului zahărului din sânge. Bananele sunt renumite pentru calmarea durerilor de stomac şi a arsurilor. De asemenea, experţii spun că bananele conţin pectină, o fibră solubilă care ajută digestia şi combate constipaţia. Ele sunt recomandate copiilor care depun efort fizic şi intelectual, sportivilor, dar şi persoanelor mature, deoarece protejează de decalcifiere, iar pe femei le protejează de osteoporoză. Persoanele care ţin cură de slăbire trebuie să consume, zilnic, una sau două banane deoarece, în ceea ce le priveşte, există riscul de devitaminizare şi demineralizare a organismului.
Autori: A.B.
Multe persoane ocolesc bananele, acuzându-le că îngraşă. Este câ