O campanie electorală tocmai şi-a tras, în această dimineaţă, obloanele, iar o alta, tot prezidenţială, şi-a trimis combatanţii după muniţie.
Cine nu a văzut, fie doar cu ochii minţii, zoaiele revărsate de politicieni în ultimele două săptămâni are ocazia să pună mâna pe o „superofertă” cu termen de valabilitate înzecit: cinci luni de lovituri sub centură şi atacuri murdare. Vorbim, desigur, despre alegerile de la Federaţia Română de Fotbal, anunţate pentru luna aprilie a anului viitor.
Situaţia de la „Casa Fotbalului” seamănă izbitor cu tabloul politic din 2004, de dinaintea alegerilor, cu Mircea Sandu în rolul lui Theodor Stolojan. Şi acum avem de-a face cu un candidat bolnav, care refuză să se lase şantajat. Numai că această situaţie nu reprezintă neapărat un avantaj pentru fotbalul românesc, fiindcă omul cu pricina nu se dă dus de la FRF nici de bună-voie.
În umbra preşedintelui vieţuieşte, umil, Ionuţ Lupescu, un directoraş care, fără să ştie nimic de spre bo ala de-acum a şefului său, îl numea, în de cem brie 2002, „cancerul fotbalului românesc”. Erau vremurile când Lupescu de mon stra zgomotos pe străzile Capitalei şi prin pa ginile ziarelor împotriva „sistemului ticălos”, cu care, ulterior, avea să bată palma.
Evenimentele de-acum şapte ani merită reamintite măcar printr-o povestioară neştiută, o paranteză utilă pentru a exemplifica nivelul atins de „justiţiarii” Lupescu şi Prunea (ultimul, federalul aflat sub lupa DNA-ului, al cărui nume apare în stenogramele lui Penescu) pentru atingerea ţelului: puterea.
La mitingul din 20 decembrie 2002, „revoluţionarii” au ajuns, la un moment dat, la sediul FRF. La „Casa Fotbalului”, Prunea l-a zărit pe Mihali, pe-atunci „secund” la naţionala de tineret, care privea amuzat, de la geam, zbaterea prietenului său. Până când Prunea, cu care Mihali a împărţit can
