Despre Bogdan Ulmu – bucureştean, prin naştere, adoptat de ieşeni cu-aceeaşi blândă şi învăluitoare iubire cu care l-au adoptat şi pe Topârceanu – se poate spune că e ca în reclamele de la televizor: "3 în 1". Un regizor talentat, un umorist de calitate şi un gurmand... fără măsură – ăsta e omul care ne (se) întreabă, în ultima lui carte de (teatrale) cronici umoristico-gastronomice, "Nu trăim ca să mâncăm!?...".
Ca unul care şi-a început "cariera" de "gourmand-gourmet" prin restaurantele de poveste ale Capitalei – Capşa, Athenée Palace, Berlin, Restaurantul Scriitorilor, Cina, Ambasador, Podgoria, Pescăruş, Mignon – şi a continuat-o "în dulce târgul Ieşilor", adulmecând urma unor Creangă şi Eminescu la "Bolta Rece" ori la Hanul "Trei Sarmale" – Bogdan Ulmu era "calificat" să scrie o "cărţulie" cu povestioare şi păreri despre bucate, beuturi, mâncăi şi degustători, în context istoric şi cultural. Mai ales că atunci când vorbeşte (scrie) despre arta culinară, pune întotdeauna accentul pe cuvântul "artă", precizând: "Exersând, pot spune că m-am perfecţionat în această frumoasă artă – cu nimic mai prejos decât oricare alta...". Şi dacă regizorul şi-a publicat "Caietele de regie", gurmandul Bogdan Ulmu – dublat de un preţios jurnalist gastronomic! – nu s-a lăsat mai prejos, publicându-şi şi el notele de "regie culinară". Şi nu doar în una, ci în vreo trei cărţi: "Gastronomie à la Păstorel" (Editura Institutul European, 1998), "Spectacol gastronomic" (Editura Cărţii de Ştiinţă, 2000) şi, cu voia dumneavoastră, ultima, dar nu cea de pe urmă, "Nu trăim ca să mâncăm!?...". (Editura Opera Magna, 2010).
Gastronomia salvează România!
Cartea e împărţită în trei secţiuni, care, dacă vreţi, pot fi suprapuse pe cele trei "curse" principale ale mesei. Volumul debutează cu capitolul "Cărţi de/din bucate" care începe, ca şi literatura noastră gastronomică î
