Echipa naţională a Egiptului s-a calificat pentru a treia oară consecutiv în finala Cupei Africii pe Naţiuni (CAN), după ce a trecut de reprezentatva Algeriei, calificată la Cupa Mondială în dauna "faraonilor", cu scorul de 4-0. În cealaltă semifinală, Ghana a învins Nigeria cu 1-0. Sursa: REUTERSSursa: REUTERS
1 /.
Egiptenii şi-au luat revanşa în faţa algerienilor, care i-au scos din cursa pentru calificarea la Cupa Mondială din Africa de Sud. Naţionala condusă de Hassan Shehata a jucat aproape o oră în superioritate numerică, după eliminările a trei jucători algerieni.
Halliche, în minutul 38, Belhadj, 32 de minute mai târziu şi portarul Faouzi Chaouchi, în minutul 88, au văzut cartonaşul roşu într-un meci care nu s-a încheiat la fel ca duelul din preliminariile Campionatului Mondial, aşa cum sperau jucătorii naţionalei algeriene.
"Faraonii" au fost neiertători şi au înscris de patru ori în semifinala Cupei Africii, prin Hosny (în minutul 39, din penalty), Zidan (în minutul 65), Abdel-Shafy (în minutul 81) şi Naguy (în al treilea minut al prelungirilor meciului).
Prima semifinală disputată s-a încheiat cu victoria ghanezilor, care i-au învins pe reprezentanţii Nigeriei prin golul marcat de Asamoah Gyan, în minutul 21 al partidei.
Egiptul va juca a treia finală a Cupei Africii într-un interval de patru ani, după ce a câştigat ultimele două ediţii ale competiţiei continentale. Ghana se califică pentru a şasea oară în istorie în ultimul act al unui campionat pe care l-a câştigat de trei ori, în 1963, 1978 şi 1982.