Peste o sută de mineri din schimbul II de la Mina Paroşeni au refuzat, vineri seară, să iasă din subteran la terminarea programului, nemulţumiţi că termocentralele din judeţul Hunedoara nu mai preiau huila şi la unitatea minieră nu mai este loc pentru stocarea cărbunelui, exploatarea fiind sistată. Minerii din schimbul II de la Mina Paroşeni, care s-au blocat, vineri seară, în subteran la terminarea programului, au decis să iasă la suprafaţă după ce au primit asigurări de la Ministerul Energiei că începând de luni va fi preluată cantitatea de cărbune extrasă de la unităţile miniere din SNIMVJ.
Potrivit directorului general al Societăţii Naţionale de Închidere a Minelor din Valea Jiului Petre Drăgoescu, Ministerul Energiei a dat asigurări că, începând de luni, va fi preluată cantitatea de cărbune extrasă de la unităţile miniere din cadrul societăţii.
"Minerii din schimbul II au decis să renunţe la acţiunea de protest şi vor ieşi din subteran. Aceştia ne-au avertizat că dacă luni se va demonstra că promisiunea nu este onorată vor relua protestul", a spus Drăgoescu.
Potrivirt sursei citate, cărbunele de la SNIMVJ nu poate fi vândută către termoncentrale decât în condiţiile reglementate prin decizia dată de Comisia Europeană care a notificat planul de închidere pentru cele trei unităţi miniere din Valea Jiului - Paroşeni, Petrila, Uricani - ce fac parte din SNIMVJ. Reprezentanții Complexului Energetic Hunedoara au emis vineri o comandă celor de la Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului unde prețul oferit pentru cărbunele extras de la cele trei mine neviabile era de 50 de lei pentru gigacalorie. Cei de la SNÎMVJ nu pot accepta un astfel de preț, în condițiile în care soturile de producție ale huilei sunt mult mai ridicate.
Directorul general al Societăţii Naţionale de Închidere Mine Valea Jiului (SNIMVJ), Petre Drăgoescu, directorul tehnic