Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Vasilescu, BNR: Mişcarea preţurilor între dezastre şi performanţe

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 20 martie 2013 ·

Prin anii ’90, echipa de comedie „Divertis“ lansase un cântec de succes, al cărui refren era „Inflaţia, inflaţia/Enervează populaţia“. Dezbaterile despre inflaţie tocmai începuseră să fie extinse din birourile statisticienilor şi din sălile de curs în stradă. Cărţile de economie părăseau şi ele definiţiile sofisticate ale inflaţiei, de genul „creşterea masei monetare până la înfundarea canalelor circulaţiei“, şi treceau la explicaţii simple şi uşor de înţeles. Lumea întreagă accepta o nouă definiţie: „creşterea generalizată a preţurilor de consum“. Inflaţia devenea astfel o problemă de interes public.

Cântecul amintit mai sus, deşi cu priză la public, n-a avut viaţă lungă. Inflaţia, în schimb, a continuat să enerveze populaţia. În ’93 a urcat până la 300 la sută. A fost un dezastru. Din noiembrie ’90 şi până în decembrie ’93 economiile populaţiei au fost făcute praf. Apoi, inflaţia a început să coboare. De fapt, într-un proces alternativ, când inflaţie, când dezinflaţie, mişcarea preţurilor a fost tot mai înceată: de la 300 la sută în 1993 la 1,79 la sută în mai 2012. Pe urmă a urcat din nou, apropiindu-se de 5 la sută la începutul lui 2013.

Pragul de 1,79 la sută din mai 2012 a impus însă un reper. La acest nivel, mişcarea preţurilor ar fi performantă. Aici ar trebui să revină şi să rămână inflaţia noastră. Fără reforme economice eficiente nu va fi însă posibil. Despre viteza de înaintare pe calea reformelor economice teoretizăm de 23 de ani. Opţiunile au oscilat între „gradualism“ şi „terapie de şoc“. Asta a fost în planul discuţiilor. În practică, am avut parte doar de gradualism. Acum, în vremuri de criză, ne-a mai rămas o singură şansă: împingerea reformelor înainte cu maximă viteză.

Ce ar însemna grăbirea reformelor? Întâi şi întâi punerea în funcţiune a tuturor ceasurilor din turnul pieţei. Şi nu doar a câtorva. Pentru că în general, în

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 4 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 7 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 5 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 8 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 9 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 6 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 4 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 5 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°