Ovidiu VERDES
Cinematograful contemporan de circuit comercial abuzeaza de personajele-copii. Pina nu demult, asemenea personaje isi aveau locul, prin conventie, in filmele destinate copiilor; iata insa ca ele au invadat genurile "serioase" iar prestatia lor a devenit matura, problematizanta. Filmele americane in mod special (vezi programele ProTV) ilustreaza obsedant ideea de marginalitate prin protagonisti-copii, purtatori ai unui mesaj pozitiv, opus prejudecatilor sociale. Aceasta voga pare sa reia literal un vechi topos, exploatat mai ales in romantism, dupa care "adevarul" ar fi privilegiul copilului si al nebunului. Un adevar ascuns, de domeniul originii, al naturii nepervertite sau al "sinelui", se intelege... Literatura romantica recurgea insa la un mit sau ideal retroactiv al copilariei, fara a aduce propriu-zis copii pe scena, sau cel putin nu in prim-plan. Evocarea, introspectia, simbolismul respectau astfel o anumita alteritate. Scenariile contemporane in schimb mizeaza pe reprezentare la modul cel mai direct si insistent: ele rezerva copilului rostirea mesajului si ponderea principala in planul actiunii. Adevarurile enuntate de copii triumfa intotdeauna, prin solutii de ultim moment ce precipita deznodamintul fericit. Cele doua aspecte - discursiv si epic - alcatuiesc o conventie inefabila, o noua justitie poetica.
a) Puer ideologicus. Daca in zona tematica a fantasticului, aventurii si miraculosului prezenta copilului poate fi motivata prin perspectiva ("lumea vazuta cu ochii..."), in filmele "serioase" ea este folosita ca semn realist, tipic. In nenumaratele drame asezonate cu droguri, violenta, abuzuri sexuale etc., personajul nevirstnic este raisonneur-ul situatiei familiale si sociale, emisarul adevarurilor family-values. Reflexiv, introspectiv, el gaseste formulele cele mai pregnante pentru a-si comenta statutul si identitatea,
