Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turcia cere NATO rachete defensive pentru că se teme că Siria va folosi arme chimice

Publicat in Adevarul, duminică 2 decembrie 2012 ·

Mai mulţi oficiali turci au declarat că au dovezi că regimul Bashar al-Assad deţine arsenal chimic, pe care îl va folosi în cazul în care atacurile aeriene asupra rebelilor vor eşua.

Turcia a ceut încă o dată ca rachete de tip ”Patriot” ale NATO să fie amplasate pe teritoriul său, motivând solicitarea prin dovezi că Siria deţine şi intenţionează să folosească arme chimice, au declarat mai mulţi oficiali de la Ankara pentru cotidianul britanic ”The Guardian”.

Diplomaţii turci susţin că au informaţii clare conform cărora strategia preşedintelui Bashar al-Assad este să folosească rachete şi arsenal chimic, în cazul în care bombardamentele demarate asupra taberelor de rebeli şi zonelor controlate de opoziţie nu-şi vor atinge scopul.

Turcii se tem că rachetele Scud şi cele SS-21, de fabricaţie sud-coreeană, deţinute de Siria vor fi lansate către zonele controlate de forţele de opoziţie, însă acestea ar putea fi la fel de uşor îndreptate peste graniţe, aşa cum au mai făcut şi în trecut focoasele de artilerie şi de mortier.

O rachetă, în special una chimică, ar reprezenta o ameninţare mai mare decât oricare alta pentru comunităţile aflate în zonele frontaliere din Turcia, aşa că Ankara a cerut încă de luna trecută să ceară NATO rachtele defensive ”Patriot”, care pot depista şi intercepta rachete.

”Avem informaţii din diferite surse conform cărora sirienii vor folosi rachete şi arme chimice. Mai întâi, au trimis focoase de infanterie împotriva rebelilor şi au pierdut mulţi oameni, iar mulţi şi-au schimbat poziţiile. Apoi au trimis tancurile, însă acestea au fost eliminate de sistemul antirachetă. Aşa că acum au apelat la atacuri aeriene. Dacă şi acestea eşuează, vor recurge la rachete, poate şi arme chimice. De aceea cerem protecţia NATO”, a declarat un oficial turc.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 2 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 2 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 8 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 2 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°