Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Daneliuc:„Femeia e ca o expediţie aventuroasă şi plină de riscuri”

Publicat in Adevarul, miercuri 25 martie 2009 ·

La 27 martie 2009, va fi lansat în cinematografe filmul lui Mircea Daneliuc „Marilena”, o ecranizare a unei povestiri scrise chiar de regizor, cu Cecilia Bârbora în rolul titular . Pelicula spune povestea unei femei de care profită toţi bărbaţii din jurul ei – este de fapt un film despre femeia din România de astăzi şi despre felul cum o tratează societatea. Cezar Paul-Bădescu: Cum este pentru un regizor important, ca dumneavoastră, să facă film în România de astăzi?

Mircea Daneliuc : În general, este o umilinţă continuă. Am avut parte de ea şi în regimul celălalt, şi mai ales în regimul ăsta. Să nu credeţi că, odată îndepărtaţi comuniştii, lucrurile s-au schimbat radical. Cel puţin în branşa asta, în care lucrez...

Hai să vorbim mai întâi despre umilinţele din vremea lui Ceauşescu.

Comuniştii ocroteau cultura ceva mai atent decât o fac autorităţile de astăzi, însă pretindeau de la ea propaganda. Voiau ceva în schimb. Cu toate acestea, scenariile pe care le-am realizat atunci nu mi s-au aprobat ca filme de propagandă, aici e paradoxul.

În rest, aveau grijă ca numărul de filme realizate să se mărească odată la cinci ani, cel puţin, şi ca lucrul pe platou să se desfăşoare în condiţii profesionale. Chiar dacă aparatura nu era de ultimă oră, tehnicienii, însă, erau bine şcoliţi.

Ce s-a întâmplat astăzi cu oamenii ăştia?

Au avut soarta pe care a avut-o şi publicul meu de atunci. Reazemă nişte ziduri de farmacii, îşi trag viaţa cum pot, dacă n-au murit încă. Unii s-au pensionat, iar acum lucrurile nu mai sunt atât de profesional gândite. Observ că modalitatea de lucru este mult mai superficială acum sau tinde să fie mult mai superficială – din cauza banilor.

Şi cu publicul dumneavoastră ce s-a întâmplat?

Totdeauna ai un public, se primeneşte. Cei vechi,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum o ora
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 3 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 2 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum o ora
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 2 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum 57 minute
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 5 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Un actor cunoscut a murit subit la vârsta de 59 de ani

Mediafax acum o ora
Un actor cunoscut a murit pe neaşteptate la vârsta de 59 de ani. Este vorba despre Brian McCardie. Actorul scoţian este cunoscut în special pentru rolul din Line Of Duty.

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 2 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Vremea

București
acum

15°
mie.

11°/21°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
Iasi
acum

14°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

13°/15°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

8°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°