Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Udrea reorganizează ISC. Vezi aici pe cine dă afară

Publicat in Jurnalul, miercuri 26 octombrie 2011 ·

Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, reorganizează Inspectoratul de Stat în Construcţii, instituţie ajunsă în subordinea sa cu puţin timp în urmă. Astfel, cele 41 de inspectorate judeţene în construcţii şi cel din Bucureşti vor fi reorganizate (comasate prin absorbţie) în 8 direcţii de dezvoltare, potrivit proiectului de act normativ postat pe site-ul MDRT. Reorganizarea se face pe forma regiunilor de dezvoltare economică. Potrivit unor declaraţii mai vechi ale Elenei Udrea, odată cu reorganizarea ISC vor dispărea 125 de posturi, cele mai multe fiind de şoferi, secretare şi "şefi".

Udrea a precizat că, până se ajunge la un acord privind reorganizarea administrativă, se va face reorganizarea deconcentratelor pe forma regiunilor de dezvoltare economică.

"Cel puţin la mine la minister, deja am proiecte pentru Inspectoratul de Stat în Construcţii, pe care-l reorganizăm pe forma de regiuni de dezvoltare economică şi vreau să spun că avem o reducere de 18% la personal şi de 15% la cheltuieli, plus faptul că o mulţime de sedii din fiecare judeţ rămân disponibile şi le putem pune la dispoziţia primăriilor", preciza Udrea, în luna iunie. Ea a menţionat că va rămâne un inspectorat în construcţii la nivelul fiecărui regiuni, iar la nivelul fiecărui judeţ vor române doar inspectori. "Vreau să vă spun că, din posturile care se reduc, cele mai multe sunt posturi de şoferi şi de secretare şi, sigur, foarte multe posturi de şefi. Deci la nivelul judeţelelor nu mai vorbim de şefi, vorbim de inspectori în construcţii care îşi vor face treaba, iar un aparat de conducere va exista doar la nivelul regiunii. Dispar 125 de posturi din totalul de 865", a spus Udrea.

Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, reorganizează Inspectoratul de Stat în Construcţii, instituţie ajunsă în subordinea sa cu puţin timp în urmă. Astfel,

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul polonez spune că a primit ameninţări după tentativa de asasinare a omologului slovac

News.ro acum 6 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat joi că a primit ameninţări după tentativa de asasinat asupra omologului său slovac, iar presa a relatat că protecţia sa va fi întărită, relatează Reuters. Premierul slovac Robert Fico a fost împuşcat miercuri

30 de trenuri vor uni zilnic orașele din țară cu Marea Neagră și Delta Dunării. Când debutează programul estival "Trenurile Soarelui"

Ziare.com acum 12 ore
Nu mai este mult până ce CFR Călători va da startul programului estival de transport "Trenurile Soarelui". Turiştii vor avea la dispoziţie 30 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Del

Indicele Dow Jones a trecut pentru prima dată de 40.000

Mediafax acum 7 ore
Atunci când banca centrală a pus capăt erei ratelor extrem de scăzute care a prevalat în anii care au urmat crizei financiare mondiale, economiştii au prezis consecinţe dureroase: o recesiune în SUA şi o creştere a şomajului. Pieţele s-au cutremurat

Viktor Orban spune că a rămas singur „în lupta pentru pace”, în interiorul UE, după tentativa de asasinat asupra aliatului său, Robert Fico

HotNews acum 7 ore
Premierul ungar naționalist Viktor Orban s-a prezentat joi drept „singurul rămas să lupte pentru pace” în interiorul Uniunii Europene după ce aliatul său, prim-ministrul slovac Robert Fico, a fost împușcat, scriu agenţiile AFP şi MTI. Viktor Orban,

Apropiații lui Ilan Șor au protestat în faţa Ambasadei României de la Chişinău, deranjați de o declarație a premierului Ciolacu

HotNews acum 6 ore
Reprezentanţii blocului politic „Victorie”, controlat de oligarhul fugar Ilan Şor, au organizat joi un manifestație în faţa Ambasadei României la Chişinău, protestând faţă de declaraţia premierului Marcel Ciolacu, potrivit căreia „nu există moldoven

NATO susține că Rusia nu are suficiente forțe pentru o pătrundere majoră în Ucraina

HotNews acum 7 ore
Rusia nu dispune de suficiente forțe pentru a realiza un progres major în ofensiva sa în curs de desfășurare în Ucraina, a declarat joi un comandant militar de rang înalt al NATO, citat de AFP. Generalul Christopher Cavoli, comandantul suprem al for

Oficial de la MApN despre aparatul de zbor fără pilot descoperit în județul Botoșani

Ziua Constanta acum 13 ore
Cu privire la informațiile referitoare la aparatul de zbor fără pilot descoperit în luna februarie în județul Botoșani, Biroul de presă al MApN face următoarele precizări: În data de 29 februarie, Ministerul Afacerilor Interne a solicitat sprijinu

MAE Atenționare de călătorie– Stare de urgență în Noua Caledonie

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Noua Caledonie că președintele Republicii Franceze a decretat stare de urgență în teritoriul francez de peste mări, pentru

Basarabia, tărâm românesc. Romgaz a deschis o nouă sucursală în Republica Moldova

Mediafax acum 10 ore
„Demersul înregistrării Sucursalei Romgaz la Chişinău se înscrie în sfera acţiunilor pe care compania le derulează în scopul extinderii activităţii de furnizare gaze la nivel regional, obiectiv prevăzut în strategia companiei pentru perioada 2021 –

Selecţionerul Didier Deschamps a anunţat lotul Franţei pentru Euro 2024

Mediafax acum 7 ore
Euro 2024 va fi primul turneu major în care Mbappé va purta banderola de căpitan al Franţei. Cea mai mare surpriză a anunţului este revenirea neaşteptată a lui N'Golo Kanté (33 de ani). Mijlocaşul nu a mai fost convocat la o partidă internaţională d

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/26°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

vin.

8°/21°
sâm.

11°/13°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
Constanta
acum

vin.

7°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

8°/14°
sâm.

8°/19°
dum.

10°/23°
lun.

14°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/24°
dum.

12°/27°
lun.

16°/25°