Desemnarea ca premier a lui Liviu Negoiţă nu este o farsă din lungul şir atribuit preşedintelui. Ea nici măcar nu îi aparţine şefului Statului. Alegerea a fost a candidatului Traian Băsescu. Gestul este congruent cu un tip de campanie pentru care a optat de la început şi al cărei curs îl urmează neabătut. Falia instituţională trebuie adîncită iar taberele delimitate, altminteri candidatura sa se năruie. Lipsit de vocaţia construcţiei, preşedintele-candidat foloseşte întreg instrumentarul constituţional de care dispune pentru a demola. Traian Băsescu detestă stabilitatea, asemenea războinicilor nomazi din Asia medievală, care distrugeau aşezările pentru că nu le înţelegeau noima. O echivalează, simbolic, cu temuta linişte iliesciană ce s-ar aşterne, din nou, peste România şi îndărătul căreia mogulii voraci ar definitiva ampla operaţiune de devalizare a statului, declanşată după 1990. În 2004 a fost sistemul ticăloşit monopartit al PSD. În cinci ani, Caracatiţa ar fi cuprins o majoritate parlamentară transpartinică, manevrată de moguli. Antagonismul celor două blocuri s-a accentuat după suspendarea discutabilă a preşedintelui, gest amendat de electorat. Lecţia mezalianţei din 2008 cu PSD sună, pentru Traian Băsescu, astfel: „Dacă nu-i poţi neutraliza făcîndu-i aliaţi, pune-i la stîlpul infamiei! Demonstrează-le românilor că eşti, în continuare, unica garanţie a reformei şi că adversarii tăi sînt şi cei ai modernizării!“. Cabinetul minoritar Negoiţă va avea soarta celui propus de primul om de sacrificiu, Lucian Croitoru. Dacă, prin absurd, aranjamentele de culise, trădările sau hazardul îi vor asigura, totuşi, învestitura, retorica băsesciano-pedistă nu se va schimba fundamental. Defectorii vor fi calificaţi drept parlamentari responsabili. Restul, blocul opozant fisurat, dar rămas în picioare, ar avea asigurată, în continuare, raţia zilnică de blam. Multă lume