Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PDL Constanţa se dezintegrează

Publicat in Romania Libera, marți 26 martie 2013 ·

Mai mulţi primari şi membri din conducerea PDL Constanţa au anunţat, ieri, că îşi dau demisia din funcţiile de conducere.

La conferinţa de presă la care s-au lansat acuzaţii dure împotriva preşedintelui Gigi Chiru au participat primarul comunei Poarta Albă, Vasile Delicoti, primarul din Castelu, Nicolae Anghel, primarul din Cuza Vodă, Niculae Horneţ, primarul din Ciobanu, Tudorel Gurgu, dar şi Petrişor Cruceanu, fost şef al Inspectoratului de Construcţii, şi Corina Gheorghe, vicepreşedinte în partid.

”Îmi dau demisia din funcţia de vicepreşedinte azi. Alegerile locale din vară au fost un dezastru. Am zis atunci ca tot biroul să-şi dea demisia şi să punem un birou interimar. Lumea mi-a sărit în cap. Am fost tăiat din lista delegaţilor de drept pentru că o susţineam pe Udrea”, a declarat Vasile Delicoti. Acesta susţine că delegaţii care au votat sâmbătă, la congresul partidului, au fost schimbaţi. ”Până şi şoferul domnului Chiru a votat. Nu ştiu, însă, dacă a votat soţia domnului Chiru, cert este că avea ecuson de delegat”, a mai spus acesta.

„Chiru a făcut blat cu USL”

O reacţie dură a avut şi Nicolae Anghel. ”Singurul scop personal de aici a fost al lui Gigi Chiru, să devină senator. A făcut blat cu USL. Cu cine s-a luptat el acolo? Nu avem nimic cu sigla partidului, nu se pune problema plecării din partid, ci din funcţii. În două trei săptămâni veţi avea 35 de preşedinţi de organizaţii care nu-l vor mai susţine pe Chiru. Am zis că-mi dau demisia dacă nu iese Udrea, dar ea nu a pierdut, nu consider că a pierdut. Nu-mi doresc să se rupă PDL-ul”, a spus Anghel, un vechi duşman politic al lui Chiru. În cadrul conferinţei de ieri şi-au anunţat demisiile din BPJ şi Corina Gheorghe şi Petrişor Cruceanu. La rândul său, Florin Gheorghe, deputat PDL de Constanţa, a anunţat încă de duminică seară că se gândeşte să părăsească partidul şi devină parlamen

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rata anuală a inflaţiei a coborât în aprilie la 5,9%, faţă de 6,6% în martie

Mediafax acum 16 minute
Comparativ cu luna martie, în aprilie preţurile de consum au rămas aproape neschimbate, cu o creştere medie de 0,08%. Rata inflaţiei de la începutul anului (aprilie 2024 comparativ cu decembrie 2023) a fost 2,4%. Rata medie a modificării preţurilor

Simona Halep a primit wild card pentru încă un turneu pe zgură

HotNews acum 48 minute
​Cu gândul la Roland Garros 2024, turneu de Grand Slam pentru care există șanse minime să primească un wild card, Simona Halep a fost invitată să participe la o competiție de categorie „WTA 250”. Simona HalepFoto: PA Images / Alamy / Alamy / Profime

14 mai – Ziua Națională a martirilor din temnițele comuniste. Minunile de la Aiud!

NapocaNews acum 57 minute
Azi este 14 mai – Ziua Națională a martirilor din temnițele comuniste, în amintirea evenimentelor petrecute în noaptea de 14 spre 15 mai 1948, când au fost arestaţi numeroşi tineri, intelectuali, români care s-au opus regimului comunist, circa 15 mi

Cancelarul Olaf Scholz crede că e timpul ca Germania să aibă o femeie președinte: ”Aş fi încântat”

Ziare.com acum 38 minute
Cancelarul Olaf Scholz a declarat că, în opinia sa, este timpul ca o femeie să fie aleasă în funcţia de preşedinte al Germaniei, relatează dpa. "Aş fi încântat dacă am alege o femeie la Palatul Bellevue în 2027", a afirmat cancelarul într-un intervi

Photon Energy a împrumutat 15 milioane de euro de la BERD pentru construcţia unor parcuri fotovoltaice în România

G4Media acum 50 minute
Grupul olandez Photon Energy N.V. a anunţat marţi semnarea unui acord de împrumut securizat, în valoare de până la 15 milioane de euro, cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), investiţia urmând să finanţeze construcţia şi final

Cutremur marți dimineață în România. Ce magnitudine a avut SEISMUL

Gandul acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 2.1 s-a produs în noaptea de luni spre marți în România, anunță Institutul pentru Fizica Pământului. Seismul a avut loc la ora 04:46:06 (ora locală a României) și s-a produs în zona seismică Vrancea, în județul Vrance

Péter Szijjártó: Ungaria este pregătită să reziste presiunilor enorme din partea NATO în privinţa războiului din Ucraina / „O superputere nucleară nu poate fi învinsă. Ceea ce se întâmplă este, practic, ţinerea în funcţiune a unui abator”, avertizează el

News.ro acum 2 ore
Guvernul maghiar nu doreşte să participe în niciun fel la pregătirea militarilor ucraineni şi la livrarea de arme, dar presiunea asupra Ungariei este uriaşă şi este de aşteptat ca în următoarele săptămâni să aibă loc o mare luptă cu privire la propu

Şedinţă solemnă la Parlament, marţi, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Statul Israel

News.ro acum 2 ore
Parlamentul se reuneşte marţi într-o şedinţă solemnă, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Statul Israel. Conducerea Parlamentului a decis, săptămâna trecută, convocarea unei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor ş

Blinken efectuează o vizită surpriză în Ucraina pentru a da asigurări privind ajutorul american

Adevarul acum 2 ore
Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a sosit marţi dimineaţă la Kiev pentru o vizită surpriză care ar trebui să-i liniştească pe ucraineni cu privire la sprijinul continuu al Statelor Unite şi a promite un flux de arme într-un moment în care

Un panou publicitar, doborât de furtună, a ucis douăsprezece persoane și a rănit alte 60. Imagini teribile cu momentul prăbușirii VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Douăsprezece persoane au fost ucise şi cel puţin 60 au fost rănite când un panou publicitar s-a prăbuşit luni din cauza unei puternice furtuni la Mumbai, au anunţat autorităţile municipale din capitala financiară a Indiei situată în vestul ţării, no

Vremea

București
acum

17°
mar.

12°/18°
mie.

8°/17°
joi

10°/19°
vin.

12°/14°
Iasi
acum

12°
mar.

6°/16°
mie.

7°/15°
joi

7°/18°
vin.

9°/17°
Constanta
acum

13°
mar.

9°/14°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

7°/18°
mie.

6°/16°
joi

5°/18°
vin.

8°/12°
Timisoara
acum

15°
mar.

10°/21°
mie.

11°/19°
joi

11°/19°
vin.

11°/20°