Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO 20 de ani de la primele alegeri libere în România: Ion Iliescu, singurul preşedinte câştigător din primul tur

Publicat in Adevarul, miercuri 19 mai 2010 ·

Ion Iliescu a fost ales preşedinte la 20 mai 1990, în Duminica Orbului - a şasea duminică dupa Paşte - atunci când aproape 15 milioane de români s-au prezentat la urne, alegându-l pe Ion Iliescu cu un procent zdrobitor. Ceilalţi doi candidaţi, Ion Raţiu şi Radu Câmpeanu, ambii reîntorşi în ţară după o perioadă de exil, n-au avut nicio şansă.

România organiza în primăvara lui 1990, după cinci luni de la evenimentele din 1989, primele alegeri libere şi democratice de după al II-lea război mondial. Participarea la vot a fost de aproximativ 86%. Ion Iliescu a fost preşedintele cu cele mai voturi primite de la peste 12 milioane de alegători.

Citiţi şi:

Certuri, trădări şi răzbunări în interiorul PSD de-a lungul istoriei

PSD, primele alegeri fără Ion Iliescu / Iliescu i-a urcat, Geoană i-a coborât

Profitorii Revoluţiei: lista celor care au fost protejaţi de Ion Iliescu

Primele cuvinte rostite de primul preşedinte al României anticomuniste, în cadrul Conferinţei Naţionale a FSN, au fost: "A-ţi fi mai puţin frică de omul de lângă tine, de ziua de mâine, a-ţi fi mai puţin frică pentru viitorul copilului tău, pentru viitorul ţării tale. Toate acestea reprezintă paşi spre libertate”.

Rezultate alegeri prezidenţiale din 20 mai 1990, care au avut o participare de 86%:

Ion Iliescu (FSN) 85,07%

Radu Câmpeanu (PNL) 10,64% , adică 1.529.188 voturi

Ion Raţiu (PNŢCD) 4,29%, adică 617.007 de voturi

În Camera Deputaţilor câştigător era a FSN-ului (66,31%), urmat de UDMR (7,23%), PNL (6,41%) şi PNŢCD (2,62%).

În Senat, situaţia a fost următoarea: FSN (67,02%), UDMR (7,20%), PNL (7,06%), PNŢCD (2,5%).

Secvenţe din ultima dezbatere televizată înainte de algerile prezidenţiale din Mai 1990

După ce la 7 aprilie, Ion Iliescu fusese ales preşedinte al FSN, pe 25 mai,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 56 minute
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum o ora
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

Ciolacu, despre salariul minim european: Mecanismul trebuie să fie predictibil

Mediafax acum o ora
Întrebat vineri de jurnalişti despre introducerea salariului minim european, premierul a spus că că de la 1 iulie va începe mecanismul de implementare. „Nu putem rămâne. E un pic cam empirică această formă în care e o negociere cu actorii sociali, c

Ciolacu, declaraţie bizară: "Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi"

Mediafax acum 22 minute
”Asta e, a venit bănăţeanul de Grindeanu să facă Autostradă în Moldova. Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi", a răspuns Ciolacu într-o conferinţă de presă la întrebarea unui jurnalist legată de autostrada care va lega Moldova de

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 4 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 13 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

UPDATE - Anchetă a DIICOT, după ce un băieţel din judeţul Gorj ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei şi dus în Germania / Fraţii, preluaţi de Protecţia Copilului / Reacţia ministrului Familiei Natalia Intotero

News.ro acum o ora
Autorităţile române fac anchetă, după ce o familie din Gorj şi-ar fi vândut unul dintre copii, un băieţel de şase ani, care a fost scos din ţară şi dus în Germania. Suma pe care părinţii - tatăl alcoolic, iar mama cu probleme psihice – ar fi prmit-o

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum 3 ore
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

Primul vaccin personalizat împotriva cancerului de piele a intrat în faza finală de teste

HotNews acum 13 minute
Primul vaccin personalizat din lume pe bază de ARN mesager împotriva melanomului, care are şi potenţialul de a stopa cancerul pulmonar, de vezică urinară şi renal, este testat în cadrul unui studiu clinic de faza a 3-a la nivel internaţional, inclus

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°