Victor Piţurcă a vorbit oficial pentru prima şi singura dată înainte de turul cu Grecia, din barajul pentru Campionatul Mondial. Selecţionerul a dezvăluit planurile şi temerile sale, despre pierderea căpitanului de echipă şi crede că oricine va intra pe teren trebuie să ducă România în Brazilia.
"E o accidentare destul de gravă. În următoarele ore vom afla sigur care este starea. Această fractură necesită o pauză minimă de şase zile. După ce vom avea verdictul, atunci vom şti dacă îl putem folosi în al doilea meci. Am discutat aseară cu Chiricheş, mi-a spus că urmează să meargă azi la un alt specialist pentru un alt consult. Jucătorii care vor fi introduşi pe teren sper să joace la cel mai înalt nivel.
Sper să nu se vadă lipsa lui Chiricheş, dar probabil se va resimţi. Mă voi decide până la ora jocului cine îl va înlocui. Gardoş a făcut-o destul de bine în meciul cu Estonia, dar voi vedea cine este în formă la ora jocului. În momentul în care va apăra meci de meci, atunci mă voi baza şi pe Pantilimon. A jucat foarte puţin în ultimii doi ani.
"Sunt două jocuri şi trebuie să fiu extrem de atent, amândouă meciurile trebuie jucate la aceeaşi intensitate. Strategia nu este să jucăm doar defensiv. În funcţie de adversar, ambele faze trebuie făcute foarte bine. Toţi ne dorim să marcăm. Ca să ajungem la CM trebuie să marcăm. Nu ne sperie atmosfera, am jucat pe stadioane cu capacitate mult mai mare, nu are ce să ne sperie. Jucătorii Greciei sunt extrem de puternici, unii foarte valoroşi, joacă la echipe mari din Europa, plus, din Grecia, Olympiakos este o echipă mare. De la mijloc în sus toţi sunt periculoşi, toţi sunt jucători care trebuie analizaţi foarte bine. Karagounis nu cred că va fi titular, dar este catalizatorul lor, sufletul echipei. Presiunea este fantastică, de fapt în asta constă frumuseţea, jucătorii trebuie să fie fericiţi că trăiesc asta.