La trap, la galop. Cu toate că nu este o activitate foarte răspândită în România, călăria este un hobby al multor personalităţi din România. Soţia preşedintelui Traian Băsescu, Maria, şi ministrul Culturii, Kelemen Hunor, iubesc plimbările călare. Călare a mers şi ministrul Elena Udrea, dar nu din pasiune, ci pentru promovarea turismului românesc. Caii îi plac şi primarului din Piatra Neamţ, dar văzuţi din trăsură.
Fie iarnă, fie vară, Prima Doamnă a României merge să călărească. Maria Băsescu e mare iubitoare de animale, în special de cai şi câini.
"Iubesc caii ca pe copiii mei, însă nu mă înţeleg la fel de bine cu toţi. Felix, un armăsar pur sânge arab, de 15 ani, este un cal foarte frumos, care stă ca o statuie când îl răsfeţi, însă cu el nu mă simt în siguranţă. Pe Taifun, un roib în vârstă de zece ani, am zis că nu mai urc niciodată. Am încercat să ne împrietenim pe traseu, însă nu a mers. În două săptămâni, m-a aruncat de două ori la pământ. Greşeala probabil a fost a mea, pentru că l-am mângâiat pe cap, iar el a crezut că îi dau o comandă. E obişnuit să facă tot felul de cascadorii. De aceea, a plecat gâtul, iar eu am ajuns între picioarele lui, în noroi", declarat Prima Doamnă pentru Click.De echitaţie s-a apucat târziu. "Eu am încălecat la 50 de ani pentru prima dată, deci e un sport care se poate face la orice vârstă, e un sport de echipă, coechipierul e acest animal", povestea Maria Băsescu la un spectacol de echitaţie.
Plimbările călare nu reprezintă doar amintiri plăcute pentru soţia preşedintelui. Tot în interviul acordat revistei Click, Maria Băsescu povestea: "Nici acum nu mă încumet să încalec când este îngheţat pe jos. Nu am mai călărit de la sfârşitul anului trecut şi probabil că o să urc din nou în şa când îi voi pune lui "Răsfăţ" colţi la potcoave ca să nu mai fie nici o problemă. Atunci, îmi amintesc că impa