Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În apartamentul Eleonorei Cioran

Publicat in Observator Cultural, joi 8 octombrie 2009 ·

Ne fixasem întîlnirea pentru sîmbătă, la 09.30-09.45. Am ajuns prea devreme. Mi-a deschis uşa în pijama şi a revenit după un sfert de oră, perfect aranjată, elegantă, dar fără afectare, impecabilă, fără să fie strictă. După ce am schimbat curtenitor cîteva vorbe, mi-am motivat sosirea precipitată: aveam o întîlnire de la care mi-era greu să lipsesc. „– V-am adus din partea lui Laurence Tacou Cahier de l’Herne consacrat lui Emil Cioran, precum şi cartea lui inedită, Sur la France. Au avut un ecou extraordinar. Am venit puţin mai devreme din cauza unei conferinţe de presă pe care n-aş vrea s-o ratez. Vă rog să mă scuzaţi.“ „– Ce păcat, mă gîndeam că o să staţi mai mult, căci voiam să vă arăt tot ce am putut găsi la Sibiu din manuscrisele lui Emil“, moment în care dna Eleonora Cioran, cumnata lui Emil şi soţia fratelui său, Aurel, se îndreaptă către un mic dulap din care scoate un prim dosar. Aşa a început drumul către trecutul acestui om pe care l-am cunoscut, l-am respectat şi l-am iubit. În acest apartament confortabil şi seducător, situat undeva pe dealurile Sibiului, îi regăseam originile şi eram cuprins de exaltare la vederea manuscriselor, o stare la care visasem întotdeauna, dar pe care teama de arhive îmi interzisese să mi-o satisfac. Recunoşteam scrisul lui Cioran, aici în formare, nu era încă cel din anii ’70-’80, însă paginile aveau ştersături, ca şi mai tîrziu, pînă într-acolo încît parcă simţeai mişcarea furioasă a peniţei, care tăia un fragment pentru a continua textul fără cea mai mică discontinuitate. Atunci cînd pagina e aproape complet tăiată, nu trece mai departe dacă nu e scrisă în întregime, lucru care mă surprinde. Nu e nimic fragmentar în dispoziţia acelui Cioran aflat la începuturile lui. În paginile tîrzii ale Caietelor sale, cuvintele sînt aruncate la grămadă, dezordonat, cu spaţii albe între ele, care se pare că nu-i plăceau în tinere

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe

Mediafax acum o ora
O persoană a murit după ce avionul care zbura de la Londra către Singapore s-a confruntat cu turbulenţe. Zeci de persoane sunt rănite. Avionul a fost deviat către alt aeroport.

Rodeanu: PNL fără mască - înjurături şi bătaie în Parlament / Florin Roman spune că a fost agresat de Dan Vîlceanu

Mediafax acum 12 minute
În urmă cu puţin timp, România a văzut cum doi foşti miniştri ai PNL îşi rezolvă diferendele cu metode de cartier, învăţate în spatele blocurilor, scrie pe Facebook vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Boigdan Rodeanu. El spu

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 33 minute
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

Românii vor intra în Turcia doar cu buletinul. Decizia a fost semnată de preşedintele Recep Erdogan

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan a semnat un decret care le permite cetăţenilor români să călătorească în Turcia folosind doar cartea de identitate. Decretul intră în vigoare în jurul datei de 1 iunie şi permite şederi de până la 90 de zile în

Primul scaner cu raze X pentru combaterea activităţilor ilicite, inaugurat la Galaţi-Giurgiuleşti

Mediafax acum 49 minute
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, instalarea primului scaner în Biroul vamal Giurgiuleşti, destinat autovehiculelor, reprezintă doar o parte din efortul Ministerului de Finanţe şi al Autorităţii Vamale Române de a moderniza infrast

Asma al-Assad, soţia preşedintelui sirian, suferă de o leucemie, după ce s-a vindecat de cancer la sân

News.ro acum 38 minute
Soţia preşedintelui sirian Bashar al-Assad, Asma, în vârstă de 48 de ani, care s-a vindecat după un cancer la sân, suferă de o leucemie şi va urma un tratament, anunţă marţi într-un comunicat preşedinţia siriană, relatează AFP. ”După ce a prezentat

Adrian Vasile nu mai este antrenorul echipei CSM București

HotNews acum o ora
CSM București a anunțat pe site-ul său oficial despărțirea de antrenorul Adrian Vasile. Campioana României la handbal feminin a ratat prezența în Final4-ul EHF Champions League după ce a fost eliminată de Metz. Adrian VasileFoto: CTK / Alamy / Alamy

Olt: Un bărbat de 59 de ani a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală, după ce a pipăit o fată de nouă ani în timp ce se aflau într-un microbuz

News.ro acum 3 ore
Un bărbat de 59 de ani este cercetat de procurorii din judeţul Olt pentru agresiune sexuală, după ce a pipăit o fată de nouă ani în timp ce se aflau într-un microbuz. El a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi, cercetat pentru luare de mită / Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recepţia unui bloc

News.ro acum 4 ore
Un angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi este cercetat pentru luare de mită. Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recepţia unui bloc. ”Două persoane din judeţul Iaşi

Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare/ Întâlnire culturală cu filosoful Gabriel Liiceanu

News.ro acum 4 ore
Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare, iar timp de două zile vor fi organizate evenimente dedicate comunităţii timişorene sub genericul „UVT pentru comunitate, pentru Timişoara!”. Va avea loc o întâlnire cultural

Vremea

București
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

15°/27°
Iasi
acum

28°
mar.

11°/28°
mie.

11°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

11°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

28°
mar.

14°/28°
mie.

15°/22°
joi

13°/24°
vin.

16°/20°