Premiile Nobel s-au nascut din vointa inventatorului dinamitei, savantul si industriasul suedez Alfred Nobel (1833 - 1896), gratie unei clauze mentionate in testamentul sau redactat la Paris, in 1895, cu un an inainte de a muri. Industriasul suedez a luat decizia de a dona in fiecare an veniturile generate de imensa lui avere unor personalitati care s-au evidentiat in anul precedent pentru servicii aduse omenirii.
Potrivit acestui testament, aproximativ 31,5 milioane de coroane suedeze, care reprezinta in zilele noastre echivalentul a 1,7 miliarde de coroane (197 de milioane de euro), au alcatuit un capital ale carui dividende anuale trebuie distribuite "acelora care, pe parcursul anului precedent, s-au consacrat interesului public si binelui omenirii".
Testamentul redactat la Paris prevedea ca dividendele anuale generate de acel capital initial sa fie repartizate astfel: "O parte pentru acela care va fi facut descoperirea sau inventia cea mai importanta in domeniul fizicii; o parte pentru acela care va fi facut descoperirea cea mai remarcabila in chimie; o parte pentru acela care va fi facut descoperirea cea mai importanta in domeniul fiziologiei sau medicinei; o parte pentru acela care va fi produs in domeniul literar opera cea mai remarcabila si cu o tendinta idealista; si o parte pentru acela care va fi actionat cel mai bine pentru fraternizarea popoarelor, abolirea sau reducerea armelor permanente, initierea si multiplicarea congreselor pentru pace".
Din punct de vedere legal, testamentul nu a desemnat un legatar pentru averea in sine a industriasului suedez. La deschiderea lui, in 1897, testamentul a fost contestat de membrii familiei Nobel.
In plus, Alfred Nobel a desemnat comisii si comitete diferite care sa atribuie in fiecare an aceste premii : Academia suedeza atribuie Nobelul pentru literatura, Karolinska In
