Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Al Pacino a făcut sex pentru mâncare

Publicat in Libertatea, joi 15 octombrie 2009 ·

Starurile de la Hollywood nu au dus întotdeauna o viaţă plină de fast, ci au trăit uneori chiar la limita existenţei. Un astfel de exemplu îl reprezintă actorul Al Pacino (69 de ani), care a făcut recent o mărturisire-şoc, susţinând că în tinereţe şi-a vândut trupul pentru o farfurie de mâncare caldă şi un acoperiş deasupra capului.

Pe când se afla la început de carieră, Al Pacino recunoaşte că a făcut diverse sacrificii pentru a trăi. Astfel, în 1960 el a renunţat la şcoală şi a plecat în Sicilia, Italia, pentru a-şi urma visul de a deveni actor. Însă pentru că îi era destul de greu să facă rost de bani, a decis să îşi vândă trupul în schimbul unui pat în care să doarmă şi a unei porţii de mâncare.

Astfel, celebrul actor de la Hollywood a mărturisit că făcea sex cu o femeie în vârstă de 60 de ani pentru că aceasta îi oferea mâncare şi un acoperiş.

Regretă fapta sa

“La 20 de ani, trăiam în Sicilia, vânzându-mi singurul bun pe care îl aveam - corpul meu. O femeie în vârstă îmi dădea mâncare şi mă găzduia în schimbul sexului. Mă trezeam dimineaţa nu tocmai iubindu-mă pentru asta”, a mărturisit actorul pentru publicaţia New York Post, precizând însă că acum regretă ce a făcut.

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum o ora
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Burduja, după ce Dan Vîlceanu l-a agresat în Parlament pe Florin Roman: Trebuie să răspundă pentru faptele sale. Nu putem tolera asemenea gesturi şi ele trebuie sancţionate exemplar

News.ro acum 26 minute
Candidatul PNL la Primăria Capitalei Sebastian Burduja a declarat că se bucură de faptul că Dan Vîlceanu nu mai este coleg de partid cu el. „A avut un comportament nedemn şi pentru dânsul şi pentru o democraţie în anul 2024. Trebuie să răspundă pent

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, primit la Palatul Prezidenţial de către preşedintele Turciei Recep Tayyip Erdogan / Vor fi semnate mai multe Acorduri şi memorandumuri de înţelegere privind cooperarea sectorială

News.ro acum 44 minute
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a fost primit, marţi la Palatul Prezidenţial din Ankara, de către preşedintele Recep Tayyip Erdogan. La momentul transmiterii acestei ştiri, premierul participă la ceremonia de semnare a Declaraţiei Comune pentru Înfiin

Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”

Mediafax acum 28 minute
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Naţional <Piatra Craiului>, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Sprijinir

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 2 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum o ora
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

General rus, fost comandant al Armatei a 58-a, arestat pentru fraudă

Adevarul acum o ora
Generalul Andrei Serdiukov, fostul comandant al Armatei a 58-a a Federației Ruse, a fost arestat sub acuzația de fraudă. 

Asma al-Assad, soţia preşedintelui sirian, suferă de o leucemie, după ce s-a vindecat de cancer la sân

News.ro acum 2 ore
Soţia preşedintelui sirian Bashar al-Assad, Asma, în vârstă de 48 de ani, care s-a vindecat după un cancer la sân, suferă de o leucemie şi va urma un tratament, anunţă marţi într-un comunicat preşedinţia siriană, relatează AFP. ”După ce a prezentat

Primul scaner cu raze X pentru combaterea activităţilor ilicite, inaugurat la Galaţi-Giurgiuleşti

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, instalarea primului scaner în Biroul vamal Giurgiuleşti, destinat autovehiculelor, reprezintă doar o parte din efortul Ministerului de Finanţe şi al Autorităţii Vamale Române de a moderniza infrast

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 9 ore
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

Vremea

București
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

15°/28°
Iasi
acum

25°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

21°
mar.

14°/21°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

11°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

27°
mar.

14°/27°
mie.

15°/22°
joi

13°/24°
vin.

16°/20°