Comuna Şimişna, din judeţul Sălaj, are cu totul, ca economie locală, aşa: agricultură - fiecare pentru el, două magazine şi un atelier de scaune şi dormeze, cu cinci angajaţi. Îi mai trebuia un ştrand. Unul modern, ca la oraş. Şi s-a găsit cineva să-l facă.

Totul a început cu o groapă. Domnul Grigoriţă Revnic, om de afaceri născut în Şimişna, s-a apucat de săpat o groapă în marginea satului, chiar în curtea fostului ceapeu. Asta vedeau sătenii, zgâindu-se nedumeriţi peste gard. Ce-i drept, îşi ziceau ei, nu exista nici o groapă de asemenea dimensiuni în comună, dar tot nu înţelegeau de ce ar fi nevoie de una. Anul trecut, prin iulie, treaba a fost gata, totul a devenit albastru şi oamenii au aflat, pe diferite căi, că în satul lor a apărut un ştrand. "Aşa se cheamă: ştrand. Ce-o mai fi şi asta?", spune moş Alexandru Borodi.

Moşul stă pe laiţă, la poartă, cu doi vecini şi două vecine, toţi de-un leat. Aşa fac mereu cât e vremea frumoasă. Nimic din ce se întâmplă în sat nu le scapă şi au pentru orice o explicaţie. Însă această surprinzătoare afacere cu apă chioară i-a pus în încurcătură. Împreună, cei cinci vecini adună vreo patru sute de ani de experienţă de viaţă. Nu destulă ca să priceapă ce aşa grozăvenie e cu ştrandul din satul lor, de se îmbulzeşte lumea ca la ajutoare. Ei ştiu că scăldatul se face în apa Şimişnei, la hâlbon, unde-i apa mai adâncă. Partea bărbătească într-un loc, partea femeiască în alt loc, şi nicidecum fără izmene sau o cămeşă, acolo, de bun-simţ. "Nu ca tineretul ista din ziua de azi, la grămadă, fără ruşine, numai cu o aţă-n cur şi-o cârpuţă pe chiept", şfichiuieşte moş Alexandru cu vorba.

"Am văzut stricăciune ca asta în Bucureşti, în '52, îşi aminteşte bătrânul. Am făcut armata în comuna Militari, lângă Bucureşti. Era o unitate militară mare, cu un gard de lemn văpsit albastru. Mai este?" Când află că