In 2020, dupa candidatura Perugiei, va veni randul Iasului. Un clasament preliminar care ierarhizeaza sansele oraselor romanesti nu ne este defel convenabil. Doar cu plantatii de mall-uri, drumuri desfundate, o bojdeuca si vreo doua case memoriale de interes periferic - singurele, pe moment, accesibile - nu vom putea iesi in lume. Oricum, nu in lumea civilizata. Exista locuri care, odata vizitate, iti epuizeaza intreg interesul, nemaiispitindu-te in vreun fel. Sunt „de unica folosinta" - cum se spune. Altele insa, de la noi sau de pe aiurea, te urmaresc oricand cu aceeasi nostalgie. Cetatile italiene, de pilda. Daca ai pasit la un moment dat pe strazile Orasului Etern, nu vei ezita sa revii cu prima ocazie. Eliberate de complexele provinciale, Venetia, Padova, Siena, Pisa, Florenta, Napoli, Palermo te atrag deopotriva, etalandu-si cu gratie ofertele istoriei, culturii si naturii care le rasfata, inimitabil, pe fiecare in parte. Intamplarea a facut sa revin zilele acestea in Umbria, la Perugia, dupa 15 ani si alte trei saptamani petrecute aici. Ca si Toscana vecina, cu exuberanta Florenta si parfumu-i renascentist inconfundabil, regiunea din centrul „cizmei" italiene este tinta favorita a turistilor veniti din toata lumea. Ambele tinuturi fusesera populate, mult inaintea romanilor, de catre etrusci - neam cu origini incerte, insa pasnic, muncitor si inventiv. O dovedesc vestigiile bine conservate, vizibile in interiorul vechii cetati perugiene. Semeata reduta fortificata, cu ziduri din piatra si caramida, este construita pe umerii unei coline inalte, cu scopul de a-i izola si proteja pe locuitori. De jur-imprejur, uriasul amfiteatru urban ofera o perspectiva generoasa, obturata la orizont doar de cateva dealuri aflate la o departare de 20-30 de kilometri. La prima vedere, centrul istoric al orasului pare neschimbat. Cu certitudine, elanul „ziditor" al edililor de aici