Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cei mai "infideli" angajaţi

Publicat in Jurnalul, miercuri 20 iunie 2007 ·

Un romăn din doi se găndeşte să părăsească instituţia sau compania in care lucrează pentru un alt loc de muncă. Angajaţii romăni se implică emoţional foarte mult in viaţa profesională.

Romănii asociază viaţa profesională cu ideea de plăcere şi au aşteptări mari de la angajator, atăt pe plan material, căt şi din punctul de vedere al recunoaşterii profesionale. Nota medie pe care o dau vieţii profesionale este de 7,1, comparativ cu media europeană de 6,2, ceea ce inseamnă că sunt mulţumiţi de carieră.

LOIALITATE. Acestea sunt concluziile unui barometru al motivaţiei şi aşteptărilor salariaţilor din Romănia, realizat de Ipsos Research in primăvara acestui an pentru firma Accor Services. 35% dintre respondenţi afirmă că se găndesc să-şi schimbe jobul şi urmăresc atent anunţurile de angajare, 10% caută activ un nou loc de muncă in Romănia, iar 6% işi caută un loc de muncă in străinătate. Procentul angajaţilor din sectorul privat care-şi manifestă mai puţină loialitate faţă de angajator este mai mare decăt al angajaţilor "la stat", dar mai mulţi dintre aceştia din urmă sunt hotărăţi să-şi schimbe actualul loc de muncă cu unul peste graniţe. Romănia are cel mai mic grad de loialitate pe plan european, dar cauzele sunt dinamismul pieţei forţei de muncă, nivelul incă scăzut al salariilor, dar şi lipsa de recunoaştere din partea angajatorilor. Schimbarea frecventă a jobului poate oferi posibilitatea perfecţionării, deoarece principalele aşteptări ale angajaţilor sunt instruirea, subvenţiile pentru concediu, pentru ingrijirile medicale, masa de prănz, dar şi fondurile de pensie.

FERICIREA LA MUNCĂ. In procent de 33%, romănii asociază munca ideii de plăcere, iar 31% cu rutina. O treime din romăni se simt deseori fericiţi şi impliniţi in muncă şi 43% sunt măndri de ceea ce fac. Mulţumirea angajaţilor ţine de nivelul de autonom

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 5 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 7 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 4 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 5 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 8 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 9 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Regele Charles, prea ocupat ca să se vadă cu Harry

HotNews acum 4 ore
Regele este prea ocupat pentru a-l vedea pe prințul Harry în timpul vizitei sale în Marea Britanie, a declarat purtătorul de cuvânt al ducelui, citat de Sky News. Prințul Harry și MeghanFoto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia Ducele de Sussex a sosit

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 7 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Vremea

București
acum

15°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

12°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

16°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°