Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blocuri ANL fără gaz metan de doi ani

Publicat in Adevarul, joi 2 octombrie 2008 ·

Zeci de tineri care au primit, în urmă cu doi ani, apartamente în cele trei blocuri ridicate de Agenţia Naţională pentru Locuinţe nu au fost racordaţi până acum la reţeaua de gaz metan. Zeci de tineri care au primit, în urmă cu doi ani, apartamente în cele trei blocuri ridicate de Agenţia Naţională pentru Locuinţe nu au fost racordaţi până acum la reţeaua de gaz metan. Autorităţile recunosc greşeala făcută în urmă cu doi ani, însă nu au deocamdată soluţii. „Primăria trebuia să predea locuinţele ANL chiriaşilor cu tot cu racordul la gaz, cu energie electrică, apă, alei.

Pentru amenajarea spaţiilor verzi dintre blocuri şi a aleilor, am cerut fonduri la rectificarea bugetului judeţean, ce se întâmplă cu gazul nu ştiu în momentul acesta”, spune edilul din Făgăraş, Sorin Mănduc. Problema este pasată de la autorităţi către constructor şi Distrigaz.  „Blocurile au fost branşate la reţeaua de gaz, iar gazul este adus la fiecare scară.

Mai trebuie avizul Distrigaz  Sud. Firma constructoare trebuie să obţină avizele şi să facă proiectul. Noi ne-am făcut treaba”, susţine şeful Direcţiei Tehnice, Radu Stelea. Pe de altă parte, reprezentantul firmei constructoare, Daniela Iftinca, susţine că şi-a respectat întocmai contractul.  „Noi trebuia doar să construim blocurile, ceea ce am fãcut. Utilităţile cad în sarcina Primăriei, conform contractului cu ANL. Acum doi ani a existat un proiect care a fost depus la Distrigaz Sud Braşov pentru a se obţine avizul de branşare”, spune Iftinca.

La rândul său, directorul sucursalei Braşov a Distrigaz, Nicolae Ungureanu, se disculpă şi susţine că societatea pe care o reprezintă nu are niciun interes să pună beţe în roate investiţiei. „Interesul nostru este să avem cât mai mulţi clienţi. Noi eliberăm imediat avizele dacă documentaţia depusă este în regulă. Nu la noi este problema”, a precizat Ungureanu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 6 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 4 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 5 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 3 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 3 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum 3 ore
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 4 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 9 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

12°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/23°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/21°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°