Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Probleme la Boeing 737: în 3 zile s-au găsit FISURI la 4 aeronave

Publicat in Gandul, luni 4 aprilie 2011 ·

Vineri, un avion Boeing 737 al Southwest Airlines a aterizat de urgenţă pe o bază militară din Texas, după ce o gaură a apărut în fuzelajul aparatului, când acesta se afla la 10.500 de metri altitudine. Alte trei avioane de acelaşi tip prezintă "fisuri mici, în stratul superficial" al fuzelajului, arată oficialii companiei aeriene, citaţi de BBC. Aceste crăpături apar la îmbinările dintre plăci. Alte 19 avioane Boeing 737 nu prezintă fisuri şi vor fi repuse în circulaţie.

Citeşte şi: Un AVION american a aterizat de urgenţă după ce a apărut o GAURĂ ÎN FUZELAJ, la 10.500 de metri înălţime. Ce spun PASAGERII - VIDEO

Duminică, o bucată din fuzelajul rupt al avionului aterizat de urgenţă a fost trimisă pentru investigaţii la sediul Consiliului de Securitate pentru Transportul Aerian (NTSB), din Washington (SUA). NTSB a studiat, de asemenea, alte porţiuni ale avionului implicat în incident şi au găsit fisuri suplimentare. Se pare că metalul din fuzelaj ar fi cedat, din cauza vechimii avionului (15 ani).

Inginerii de la Southwest Airlines fac investigaţii pe avioanele Boeing 737 din dotare

Până acum, 600 de zboruri ale Southwest Airlines au fost anulate, pentru a permite inginerilor să verifice cele 79 de aeronave tip Boeing 737 din flota companiei. 22 dintre ele au fost deja verificate, iar celelalte vor fi testate în cursul zilei de luni.

"Regretăm inconvenientele pe care aceste verificări le produc clienţilor noştri. Amânările şi anulările de curse nu sunt de preferat, însă ne luăm toate măsurile de precauţie", a declarat vicepreşedintele Southwest Airlines. Compania şi-a schimbat programul de întreţinere a aeronavelor în 2009, după un accident cauzat tot de cedarea metalului, din cauza vechimii avionului.

În momentul de faţă, 931 de avioane Boeing 737 sunt în circulaţie în toată lumea.

Vineri, un avion Boeing 737 al Southwes

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA Procurorii explică de ce l-au trimis în judecată de IPS Teodosie, arhiepiscop al Tomisului

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța anunță că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Petrescu Teodosie, arhiepiscop al Tomisului (funcționar public în sensul legii penale),

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum o ora
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum 4 ore
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 4 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Metroul va circula direct între staţiile Pipera şi Tudor Arghezi

Mediafax acum o ora
Potrivit Metrorex, intervalul de succedare a trenurilor la orele cu vârf de trafic va fi de patru minute. Timpul de parcurs a trenurilor de metrou dintr-un capăt în altul al Magistralei 2 va fi de aproximativ 30 minute. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu:

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate

News.ro acum 9 minute
Reprezentanţii Ministerului Energiei au subliniat că preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate. „Am promis facturi mai mici la electricitate şi gaze

Prețul gazelor s-a ieftinit cu 20% în ultima lună

Adevarul acum o ora
Luna aprilie a înregistrat o scădere record de 20% a pretului final la gaze. Conform sumelor facturate de cel mai mare producător de gaze din România, Engie, pentru luna aprilie prețul final a fost de 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mici față de luna marti

Ciucă: PNL susţine menţinerea datelor pentru prezidenţiale pe 15 şi 29 septembrie. Perspectiva, din punctul nostru de vedere, e de a avea fiecare partid propriul candidat /Ciolacu: Nu modific datele în funcţie de scorul unui partid sau al unei persoane

News.ro acum o ora
Nicolae Ciucă a afirmat că liberalii sprijină menţinerea datelor pentru alegerile prezidenţiale decise în coaliţie, şi anume 15 septembrie primul tur şi al doilea tur pe 29 septembrie. Liderul PNL a adăugat că partidul menţine ideea de a avea propri

Pedeapsa primită de Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, după interviul dat din penitenciar protestatarului ”Ceaușescu”

Ziare.com acum 17 minute
Aflat în penitenciarul Poarta Albă, Vlad Pascu, șoferul drogat care a provocat accidentul mortal din 2 Mai, a primit o sancțiune. Comisia de disciplină i-a interzis miercuri, 8 mai, poate cel mai important drept în închisoare timp de trei luni. Vlad

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 6 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Vremea

București
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/15°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°