Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SIF-urile au plusat cu 3% într-o zi. Încep acumulările de pachete?

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 18 ianuarie 2012 ·

Acţiunile celor cinci SIF-uri au avansat şi marţi, cu până la 3,5%, îm­pingând creşterile din acest an până la aproape 21%. "Publicarea legii privind pragul de deţinere la SIF-uri a dus la un entuziasm la cumpărare, iar acesta a fost alimentat de apropierea adunărilor generale în care vor fi aprobate dividendele. Mulţi investitori speră să beneficieze de o parte consistentă din profiturile obţinute de SIF-uri din vânzarea participaţiilor la BCR, iar la SIF Moldova mai există şi propunerile de modificare a actului constitutiv (prin diminuarea cvorumului pentru AGA şi delegarea unor drepturi direct consiliului de administraţie, inclusiv pentru majorări de capital - n.red.)", a declarat Adrian Tod, directorul general al firmei de brokeraj Rombell Securities.

Piaţa a deschis ziua în creştere foarte uşoară şi a fluctuat nesemnificativ până în jurul orei 12:15, când s-a stabilizat pe verde, urmând linia burselor europene.

Peste două treimi din lichiditatea pieţei, de 31,8 milioane lei (7,3 milioane euro), a fost asigurată de operaţiunile cu titlurile celor cinci SIF-uri, în valoare cumulată de 21,6 milioane lei (5 mi­lioane euro).

Cotaţiile acţiunilor SIF-urilor au avansat în acest an cu procentaje cu­prinse între 4,11% şi 20,7%, cea mai accelerată creştere fiind înregistrată de titlurile SIF Mol­dova.

La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,97%.

"Din păcate, restul acţiunilor nu au reuşit să atragă atenţia investi­torilor precum au făcut SIF-urile, chiar dacă mai sunt companii care ar putea acorda şi ele dividende con­sistente. În opinia mea, cele mai interesante evo­lu­ţii le vor avea com­paniile care vor reuşi să dis­tribuie dividende, dată fiind lupta după cash din această perioadă", a afirmat brokerul.

Acţiunile Fondului Proprietatea au fost devansate în topul lichidităţi

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 2 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum o ora
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 3 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 3 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 3 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 5 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 6 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Şef al Poliţiei de Frontieră Galaţi, implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă

Mediafax acum 9 ore
Ancheta a început după descoperirea unei conversaţii între adolescenta de 14 ani, din judeţul Brăila, şi şeful Poliţiei de Frontieră Galaţi, susţin surse apropiate anchetei. „Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la un facto

Vremea

București
acum

14°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

11°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

15°/22°