Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zece tineri Hospice au absolvit cu brio cursuri de formare profesională

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 18 decembrie 2012 ·

Au învăţat să fie liderii unei echipe, să utilizeze computerul şi, în timp scurt, şi-au însuşit cele mai bune noţiuni de comunicare

Renumita companie de electronice şi electrocasnice şi Fundaţia Hospice au adus bucurie în familiile a 10 tineri cu dizabilităţi, beneficiari ai Hospice Casa Speranţei. Astfel, cursanţii au luat lecţii de comunicare, negociere şi leadership, dar au învăţat şi tainele calculatorului.

„Umbrela acestui proiect este Hope for Youth, un program desfăşurat în mai multe ţări şi aşa ne-a venit şi ideea de a face ceva local. I-am descoperit pe cei de la Hospice Casa Speranţei, ne-au impresionat cu poveştile lor şi am decis să facem acest proiect împreună. Cred că îi ajută, cred că orice lucru îi ajută şi decât să aşteptăm un lucru mare, pe care puţin îl pot face, cred că orice lucru mic aduce un plus valoare”, a declarat Roxana Grigorean (foto), PR companie electronice şi electrocasnice.

Cursurile au durat două săptămâni şi, în urma lor, participanţii au obţinut certificate recunoscute de către Ministerul Muncii, precum şi de către Ministerul Educaţiei. Mai mult, ieri, tinerii au primit, pe lângă certificatele de competenţă, şi daruri oferite de compania iniţiatoare a programului.

„Pentru aceşti tineri, cursul oferă posibilitatea de a utiliza cunoştinţele acumulate în comunicarea cu prietenii, accesul la informaţie şi oportunitatea de a fi integraţi social”, a precizat şi Petruţa Anania, coordonator departament social Hospice Casa Speranţei.

„Au avut o iniţiativă absolut minunată şi lăudabilă şi cumva foarte nouă din câte ştiu eu prin ţară, de a oferi cu atâta nobleţe şi delicateţe un premiu copiilor care sunt oarecum daţi la o parte. Faptul că au o dizabilitate mai mult sau mai puţin vizibilă nu înseamnă că nu au nişte abilităţi, iar cei de la Hospice ştiu să le pună în valoare”, a precizat şi mama unei abs

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum o ora
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 38 minute
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 3 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum o ora
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 9 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 11 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 2 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 6 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
Iasi
acum

15°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°