Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Romgaz estimează investiţii substanţiale pentru a menţine în funcţiune termocentrala Iernut

Publicat in Gandul, sâmbătă 19 octombrie 2013 ·

Producătorul de gaze naturale Romgaz Mediaş trebuie să facă investiţii "substanţiale" pentru a menţine în funcţiune termocentrala de la Iernut, judeţul Mureş, iar până în 2016 va trebui să reducă puterea unităţii pentru a se conforma cerinţelor de mediu, potrivit companiei.

Romgaz a preluat centrala Iernut în luna februarie a anului curent de la altă companie de stat, Electrocentrale Bucureşti, în contul unor datorii neonorate de 653 milioane de lei aferente gazului cumpărat dar neplătit de la compania din Mediaş.

Prin această tranzacţie Romgaz a devenit a doua companie din România, după OMV Petrom, care beneficiază de o hotărâre de guvern ce permite producătorilor de gaze şi electricitate să utilizeze gazele proprii pentru generarea electricităţii.

Termocentrala Iernut are o capacitate instalată de 800 MW, dar pentru acest este estimată să funcţineze cu doar 160 MW, potrivit prospectului publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti împreună cu anunţul privind o parte dintre caracteristicile ofertei, inclusiv intervalul de preţ şi perioada de derulare.

Statul vrea să vândă 15% din acţiunile Romgaz la preţuri între 24 şi 32 lei pe titlu, estimând să obţină între 1,38 miliarde lei (311,7 milioane euro) şi 1,85 miliarde lei (415,6 milioane euro), titlurile urmând să fie vândute atât pe Bursa de la Bucureşti, cât şi pe cea de la Londra.

Operaţiunea este programată să înceapă marţi, cu o zi mai târziu decât au anunţat vineri reprezentanţii Departamentului pentru Energie, întrucât legislaţia prevede o perioadă de două zile lucrătoare între þprobarea prospectului şi lansarea operaţiunii.

Până în prezent, Romgaz a investit 43,1 milioane de lei în centrala Iernut şi anticipează investiţii "substanţiale" în această unitate. Termocentrala Iernut are o cotă de până la 5% din piaţa producerii de electricitate din ţară.

De la prelu

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Moartea lui Ebrahim Raisi a fost confirmată oficial. Elicopterul în care se afla preşedintele iranian şi ministrul de externe a fost găsit complet ars. Corpurile victimelor au fost recuperate. Ce se întâmplă acum şi cine îi ia locul

News.ro acum 17 minute
Presa iraniană mai întâi şi apoi oficiali iranieni au confirmat, luni dimineaţă, decesul preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, în vârstă de 63 de ani, şi al ministrului de externe Hossein Amir-Abdollahian, în urma prăbuşirii unui elicopter în provinc

Încep reînscrierile la grădiniţe şi creşe

HotNews acum 2 ore
Luni începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, srie Agerpres. Copil la grădinițăFoto: Katarzyna Bialasiewicz / Dreamstime.com În această etapă sunt confirmaţi, în baza unei cereri de re

Miron Cozma, audiat la Parchet. Către jurnaliști: Nu a existat Mineriadă. Voi i-aţi omorât pe ăştia în Bucureşti

HotNews acum 24 minute
Fostul lider al minerilor din Valea Jiului Miron Cozma s-a prezentat luni dimineaţă la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de infracţiuni contra umanităţii. Miron CozmaFoto: Inquam Photos /

A început ÎNSCRIEREA la grădiniță și creșă pentru anul școlar 2024 – 2025. Ce trebuie să știe părinții

Gandul acum o ora
A început înscrierea la grădiniță și creșă pentru anul școlar 2024 – 2025! De luni, 20 mai, părinții de copii de vârstă preșcolară pot depune dosarul pentru înscriere în învățământul preșcolar ori la creșă. Prima etapă este cea a reînscrierilor pe

Incendiu la o magazie de uleiuri din Constanța: Un bărbat a suferit arsuri, dar a refuzat să meargă la spital

Ziare.com acum o ora
ISU Dobrogea a anunțat că un incendiu s-a produs în noaptea de duminică spre luni, 20 mai, la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa, iar focul se manifesta pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi. Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refu

Întâlnire de urgenţă a guvernului iranian

Mediafax acum o ora
Guvernul iranian se reuneşte luni într-o întâlnire de urgenţă, a anunţat presa de stat din Iran. Pe ordinea de zi ar putea fi discuţii despre succesorii celor decedaţi în accidentul de elicopter de duminică. De asemenea, s-ar putea discuta despre or

Noul preşedinte al Taiwanului, considerat un „separatist periculos”, cere Chinei „să înceteze intimidările politice şi militare”

HotNews acum 16 minute
Noul preşedinte al Taiwanului, Lai Ching-te, a depus luni jurământul la palatul prezidenţial din Taipei, alături de vicepreşedinta Hsiao Bi-khim, într-o ceremonie de la care s-au difuzat imagini video oficiale, transmit AFP și Agerpres. Președintele

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 11 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Alegeri locale Mexic: Nouă persoane au fost ucise în timpul a două atacuri în Chiapas. „Infractorii îi anunţă că nu au dreptul să candideze” FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Nouă persoane au murit în timpul a două atacuri asupra unor candidați la alegerile locale din 2 iunie în Chiapas, Mexic, a informat duminică, 19 mai, procuratura din această regiune. Unul dintre cei doi candidaţi a fost rănit în atacurile care au av

Pfizer a obţinut daune de 107,5 milioane de dolari de la AstraZeneca, în cadrul unui proces privind un brevet al unui medicament oncologic

News.ro acum 3 ore
AstraZeneca datorează Pfizer daune de 107,5 milioane de dolari, potrivit deciziei unui juriu federal din Delaware, care a constatat că medicamentul de succes Tagrisso al AstraZeneca a încălcat drepturile de brevet ale Wyeth, deţinută de Pfizer, tran

Vremea

București
acum

18°
lun.

12°/22°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

19°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

18°
lun.

13°/18°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

17°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°