Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trenurile își schimbă mersul din 11 decembrie

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 16 noiembrie 2011 ·

Noul mers al trenurilor va intra în vigoare de pe 11 decembrie. Tot de atunci vor dispărea și denumirea de Accelerat, Personal și Rapid. Trenurile de călători vor fi structurate si tarifate în funcţie de serviciile oferite, în trei categorii astfel: Intercity (IC), InterRegio (IR), Regio (R). Sursa: Octavian Cocoloş

Având în vedere implicaţiile trecerii la aceste 3 ranguri de tren din punct de vedere al bazelor de date şi al aplicaţiilor de vânzare a biletelor, CFR Călători anunță că până la data de 8 decembrie inclusiv călătorii pot cumpăra bilete doar pentru trenurile care circulă până la data de 9 decembrie, inclusiv.

Bilete la trenurile care circulă pe 10 decembrie vor fi disponibile la vânzare începând cu data de 2 decembrie.

Dacă trebuie să călătoriți după 11 decembrie, atunci trebuie să vă luați bilet pe noul mers al trenurilor. La ghişeele de emitere din staţii, la agenţiile de voiaj şi la aparatele automate de vânzare amplasate în gări, acestea pot fi achiziționate astfel:

- pe 9 decembrie – numai pentru trenurile cu plecare pe 11

- pe 10 decembrie - pentru trenurile cu plecare pe 11 și 12 decembrie.

Legitimaţiile emise în zilele de 9 şi 10 decembrie pentru toate trenurile din noul Plan de Mers, vor fi tarifate prin asimilare la rangurile actuale: trenurile Interregio vor fi tarifate ca trenuri Accelerate, iar treurile Regio vor fi tarifate ca trenuri Personale.

CFR Călători informează că serviciul vânzare online va fi indisponibil în zilele de 9 şi 10 decembrie 2011. Începând cu data de 11 decembrie 2011 se revine la funcţionarea normală a tuturor sistemelor electronice de emitere de bilete, adică vă puteți achiționa bilet și cu o 30 de zile înainte de călătorie.

”Evenimentul Zilei” a scris, la finalul lunii octombrie, că noul mers al trenurilor va aduce și scăderea duratei de c

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum 8 minute
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 2 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 5 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Irina Begu s-a calificat cu emoţii în sferturi la turneul ITF de la Wiesbaden

Mediafax acum 19 minute
Irina Camelia Begu a reuşit joi să obţină calificarea în sferturile de finală ale turneului de tenis de categorie W100, de la Wiesbaden (Germania). Românca s-a impus greu, în trei seturi, cu 4-6, 6-1, 7-6 (2). În turul trei, Begu o va întâlni pe ucr

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum o ora
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 4 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum o ora
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 3 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau a lovit un stâlp, apoi s-a răsturnat. Tragedia a avut loc pe un drum din Argeș

Ziare.com acum 2 ore
Două persoane au murit şi alte două au fost rănite după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers pe un drum din judeţul Argeş, iar maşina s-a răsturnat. Accidentul a avut loc în comuna Căldăraru, unde un autoturism a l

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum 4 ore
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°