Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cluj: Teatrul Maghiar de Stat, favorit la UNITER

Publicat in Adevarul, luni 27 aprilie 2009 ·

La Gala Premiilor UNITER, care va avea loc azi şi va fi transmisă în direct de TVR de la ora 21.10, Teatrul Maghiar de Stat Cluj este nominalizat la şapte din cele nouă categorii. Singurele categorii la care teatrul clujean nu a primit nominalizări din partea ajuriului - format din criticii de teatru Magdalena Boiangiu, Victor Scoradeţ şi Ionuţ Sociu - sunt „debut” şi „teatru radiofonic”.

Spectacolul cu care Teatrul Maghiar de Stat speră să dea lovitura la Gala UNITER este „Trei surori”, de A. P. Cehov, în regia lui Tompa Gabor, directorul instituţiei clujene. Piesa este nimonalizată la „cel mai bun spectacol”, iar Tompa, la „cel mai bun regizor”.

Celelalte cinci nominalizări sunt pentru Tünde Skovrán (cea mai bună actriţă în rol secundar), András Hatházi (cel mai bun actor  în rol secundar), Imola Kézdi (cea mai bună actriţă în rol principal),  Zsolt Bogdán , (cel mai bun actor în rol principal) şi Andrei Both (cea mai bună scenografie).

„Suntem campioni la nominalizări şi mi-aş dori să fim, diseară, şi campioni la premii. Nominalizările pe care le-am primit sunt cu greutate”, ne-a declarat Visky Andras, directorul artistic al Teatrului Maghiar de Stat.

El a evitat să se pronunţe cu privire la şansele instituţiei clujene de a obţine premiile UNITER. „Mi-e greu să fac o comparaţie cu celelate spectacole nominalizate. E interesant că au fost puse laolaltă spectacole atât de diferite”, a mai spus Visky, cel care va reprezenta teatrul clujean la gala de la Bucureşti.

Abonament la premii

Între 1990-2008, Teatrul Maghiar de Stat Cluj, a fost mai mereu printre protagoniştii Galei Premiilor UNITER, primind, printre altele, de cinci ori premiul pentru cel mai bun spectacol, de trei ori premiul pentru cea mai bună regie, de două ori cel pentru cel mai bun actor, o dată premiul pentru cea mai bună a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 2 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°