De curand, presedintele Consiliului National Secuiesc, Izsak Balazs, a acceptat sa acorde un interviu Ziare.com, in cursul caruia si-a exprimat dorinta ca maghiarii din Romania sa beneficieze de aceleasi drepturi de care se bucura si alte minoritati in Europa, folosindu-se de exemplul Gagauziei, regiune autonoma din R. Moldova.
"Sa nu uitam de un exemplu despre care se vorbeste foarte putin, cu toate ca este apropiat Romaniei: Republica Moldova, unde Gagauzia poseda o larga autonomie in cadrul statului", spunea Balazs in interviul acordat Ziare.com.
Nu vrem sarma ghimpata intre romani si maghiari - Interviu cu presedintele CNS
Cat de similara este insa situatia Gagauziei cu chestiunea maghiara? Si mai ales, cat este de dezirabil statutul acestei regiuni? E drept, majoritatea comunitatii internationale considera Gagauzia a fi un exemplu remarcabil de tensiuni etnice rezolvate in mod pasnic si rezonabil. Asta nu schimba insa faptul ca, potrivit statisticilor, Gagauzia este o regiune saraca si corupta.
Istoric vorbind, Gagauzia sau Gagauz Yeri este o regiune autonoma din sudul Republicii Moldova, locuita preponderent de gagauzi, un popor de etnie turca, vorbitor al unei limbi turcice si apropiat cultural de turci, insa de confesiune crestin ortodoxa. "Gagauz" este o derivatie a numelui Gok-oguz folosit pentru a descrie descendentii triburilor turcesti Oguz. "Gok" are sensul de "cer" sau "cer albastru", astfel incat "Gok-Oguz" literalmente inseamna "cer albastru-Oguz".
Gagauzii sunt urmasii turcilor selgiucizi stabiliti in Dobrogea, impreuna cu pecenegii, tribul Uz (Oguz) si cumanii (Kipchak), conform Wikipedia. Un clan de turci Oghuz a migrat catre Balcani in timpul conflictele inter-tribale cu alti turci si s-a convertit de la islam la crestinismul ortodox dupa ce s-a stabilit in Balcanii de Est (pe teritoriul