Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avocatul ofuscat pe ziaristi

Publicat in Ziua Constanta, luni 19 august 2002 ·

Mai mult ca sigur, cel mai fierbinte subiect al saptamanii care tocmai s-a incheiat a fost "Crima de la Eforie Sud". Aproape toata populatia a stat cu ochii pe Alexandru Radu, fiul unui director din cadrul Primariei Capitalei, principalul suspect in asasinatul respectiv. Este de la sine inteles ca tragedia a afectat in mod direct doua familii: pe cea a Cristinei, victima din acest caz, unica fiica a viceprimarului din Eforie Sud, si pe cea a lui Alexandru, unic fiu al familiei Radu. Si daca familia victimei s-a ocupat in toata aceasta perioada cu inmormantarea crestineasca a fetei, cealalta familie si-a impartit timpul intre Politie, Parchet si Tribunal. Dar, cum spuneam, evenimentul cu pricina a tinut in suspans o multime de persoane, pentru ca, pe masura ce timpul trecea, apareau tot felul de variante, alternative, ipoteze si... declaratii incendiare, bineinteles in apararea inculpatului. Dar, parinte fiind la randul meu, mi-am dat seama si am inteles tot "spectacolul": "orice pasare isi apara puiul". Numai ca, realista fiind din fire, incerc sa pun lucrurile cap la cap. Asa realizez ca daca un barbat a fost capabil sa-si ucida sotia si copilul nenascut inca, lasat in libertate, este la fel de posibil ca maine-poimaine sa-si stranguleze parintii. Oare merita efortul celor care i-au dat viata? Pentru ca, de ce sa nu o spun, in timp ce ei se dau de ceasul mortii - si sunt ferm convinsa ca au avut multe nopti nedormite -, baiatul care l-a luat pe NU in brate sta indiferent sau poate joaca carti, exact ca atunci cand toata suflarea din Eforie o conducea pe ultimul drum pe cea care ii fusese sotie si urma sa-i daruiasca un copil. Unul dintre cele mai hilare personaje din toata povestea este unul dintre avocatii inculpatului. Desi personal mi-a marturisit ca nu a citit ziarele, tot personal l-am auzit pe holurile Parchetului cum zbiera la procurori si-i "certa", intreban

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul polonez spune că a primit ameninţări după tentativa de asasinare a omologului slovac

News.ro acum 6 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat joi că a primit ameninţări după tentativa de asasinat asupra omologului său slovac, iar presa a relatat că protecţia sa va fi întărită, relatează Reuters. Premierul slovac Robert Fico a fost împuşcat miercuri

30 de trenuri vor uni zilnic orașele din țară cu Marea Neagră și Delta Dunării. Când debutează programul estival "Trenurile Soarelui"

Ziare.com acum 12 ore
Nu mai este mult până ce CFR Călători va da startul programului estival de transport "Trenurile Soarelui". Turiştii vor avea la dispoziţie 30 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Del

Indicele Dow Jones a trecut pentru prima dată de 40.000

Mediafax acum 6 ore
Atunci când banca centrală a pus capăt erei ratelor extrem de scăzute care a prevalat în anii care au urmat crizei financiare mondiale, economiştii au prezis consecinţe dureroase: o recesiune în SUA şi o creştere a şomajului. Pieţele s-au cutremurat

Viktor Orban spune că a rămas singur „în lupta pentru pace”, în interiorul UE, după tentativa de asasinat asupra aliatului său, Robert Fico

HotNews acum 7 ore
Premierul ungar naționalist Viktor Orban s-a prezentat joi drept „singurul rămas să lupte pentru pace” în interiorul Uniunii Europene după ce aliatul său, prim-ministrul slovac Robert Fico, a fost împușcat, scriu agenţiile AFP şi MTI. Viktor Orban,

Apropiații lui Ilan Șor au protestat în faţa Ambasadei României de la Chişinău, deranjați de o declarație a premierului Ciolacu

HotNews acum 5 ore
Reprezentanţii blocului politic „Victorie”, controlat de oligarhul fugar Ilan Şor, au organizat joi un manifestație în faţa Ambasadei României la Chişinău, protestând faţă de declaraţia premierului Marcel Ciolacu, potrivit căreia „nu există moldoven

NATO susține că Rusia nu are suficiente forțe pentru o pătrundere majoră în Ucraina

HotNews acum 7 ore
Rusia nu dispune de suficiente forțe pentru a realiza un progres major în ofensiva sa în curs de desfășurare în Ucraina, a declarat joi un comandant militar de rang înalt al NATO, citat de AFP. Generalul Christopher Cavoli, comandantul suprem al for

Oficial de la MApN despre aparatul de zbor fără pilot descoperit în județul Botoșani

Ziua Constanta acum 13 ore
Cu privire la informațiile referitoare la aparatul de zbor fără pilot descoperit în luna februarie în județul Botoșani, Biroul de presă al MApN face următoarele precizări: În data de 29 februarie, Ministerul Afacerilor Interne a solicitat sprijinu

MAE Atenționare de călătorie– Stare de urgență în Noua Caledonie

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Noua Caledonie că președintele Republicii Franceze a decretat stare de urgență în teritoriul francez de peste mări, pentru

Basarabia, tărâm românesc. Romgaz a deschis o nouă sucursală în Republica Moldova

Mediafax acum 10 ore
„Demersul înregistrării Sucursalei Romgaz la Chişinău se înscrie în sfera acţiunilor pe care compania le derulează în scopul extinderii activităţii de furnizare gaze la nivel regional, obiectiv prevăzut în strategia companiei pentru perioada 2021 –

Selecţionerul Didier Deschamps a anunţat lotul Franţei pentru Euro 2024

Mediafax acum 7 ore
Euro 2024 va fi primul turneu major în care Mbappé va purta banderola de căpitan al Franţei. Cea mai mare surpriză a anunţului este revenirea neaşteptată a lui N'Golo Kanté (33 de ani). Mijlocaşul nu a mai fost convocat la o partidă internaţională d

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/26°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

vin.

8°/21°
sâm.

11°/13°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
Constanta
acum

vin.

7°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

8°/14°
sâm.

8°/19°
dum.

10°/23°
lun.

14°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/24°
dum.

12°/27°
lun.

16°/25°