Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce ar trebui să iubeşti usturoiul şi cum să scapi de mirosul înţepător

Publicat in Adevarul, luni 2 septembrie 2013 ·

Usturoiul are atâtea beneficii pentru sănătate, încât nu ar fi de mirare să ajungă, în curând, să fie prescris la scară largă de medic. De fapt, dacă stăm şi ne gândim, chiar este prescris de medici în anumite situaţii.

Un nou studiu despre efectele usturoiului asupra sănătăţii sugerează că reduce cu aproape jumătate riscul cancerului de plămâni, mai ales consumat proaspăt.

Studiul, realizat de chinezi, este ultimul dintr-un lung şir de descoperiri ştiinţifice care ne-au spus, pe rând, că ne păzeşte de răceală, reduce tensiunea sanguină, scade colesterolul, omoară bacteria E.coli şi multe altele, notează „The Telegraph“.

Pătrunjelul, guma de mestecat şi boabele de cafea sunt cele mai bune remedii contra mirosului

Însă, cu toate avantajele asupra sănătăţii, rămânem cu o problemă care nu se poate rezolva atât de uşor: ce facem cu mirosul înţepător care îndepărtează de noi colegi de serviciu, prieteni şi chiar persoanele iubite?

Pentru a te bucura într-adevăr de minunile sale, usturoiul trebuie consumat crud. Cel puţin asta spun specialiştii. Studiul de luna trecută realizat de chinezi sugerează că cei care consumă usturoi de două ori pe săptămână au un risc scăzut cu 44% de a face cancer la plămâni şi se referă la legumă în starea sa naturală.

Usturoiul conţine alicină, un antibiotic natural care îl protejează de dăunători şi care, se crede, că este principala sursă a sa de beneficii naturale asupra sănătăţii. Alicina se eliberează atunci când un căţel, sau chiar o întreagă căpăţână, este strivit sau tocat. Alicina este distrusă atunci când usturoiul este gătit sau ţinut în oţet.

Există o grămadă de reţete care folosesc usturoiul crud, iar după aceea este de-ajuns să mestecăm câteva frunze de pătrunjel, o gumă de mestecat sau chiar o boabă de cafea crudă. Însă nici chiar aşa nu scapi c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum 46 minute
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

UPDATE - Serviciile ucrainene anunţă că au dejucat un nou complot rus de asasinare a lui Zelenski. Preşedintele urma să fie luat ostatic chiar de către cei care îl păzeau şi apoi trebuia ucis. Pe lista de ţinte erau şi şefii SBU şi GUR - FOTO

News.ro acum o ora
Serviciul ucrainean de securitate SBU a anunţat marţi că a prins agenţi ruşi infiltraţi în cadrul serviciului ucrainean de pază de stat (UDO) care plănuiau asasinarea preşedintelui şi a altor înalţi oficiali guvernamentali. "Contraspionajul şi anche

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 2 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Misiunile jandarmilor din Tulcea în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 35 minute
În minivacanța de 1 Mai și perioada Sărbătorilor Pascale, jandarmii tulceni au fost alături de cetățeni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Pe timpul misiunilor executate, nu au fost înregistrate evenimente majore, însă au fost c

Peste 70.000 de turişti au ales litoralul pentru vacanţa de 1 Mai şi Paşte. Preţul mediu al unui sejur a fost de 1.106 lei/camera dublă

HotNews acum 37 minute
Litoralul autohton a fost una dintre destinaţiile cele mai căutate de români în vacanţa de 1 Mai şi Paşte, peste 70.000 de turişti alegând staţiunile de la Marea Neagră pentru a se relaxa în aceste zile libere, arată datele centralizate de touropera

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum 25 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Mircea Lucescu, prima reacție după ce Dan Șucu a spus că-l dorește cu insistență la Rapid

HotNews acum o ora
​Rapidul și-a dezamăgit fanii în play-off-ul SuperLigii României la fotbal, dintr-o candidată la titlu trupa giuleșteană transformându-se în doar câteva săptămâni într-o grupare care va rata prezența în sezonul viitor al cupelor europene. Mircea Luc

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum o ora
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

Republica Moldova nu va împiedica livrările de gaze ruseşti către Transnistria

Adevarul acum 21 minute
Republica Moldova nu va împiedica livrările de gaze ruseşti în regiunea separatistă Transnistria, după ce acordul referitor la tranzitul acestor gaze prin Ucraina va expira în acest an, a declarat marţi ministrul Energiei, Victor Parlicov, transmite

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

24°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

13°/22°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°