Aseară, au fost mult mai mulţi fani decît la Supercupa cu Petrolul, dovadă că Champions League e obiectivul principal al sezonului pentru susţinătorii roş-albaştrilor
La Steaua - Petrolul au fost pînă în 30.000 de spectatori. Aseară, pe acelaşi stadion şi în compania unui adversar fără numele rivalei din Ploieşti, au venit aproape 40.000 de stelişti. Motivul? Disputa cu Vardar e primul pas pentru un vis pe care Steaua îl are de 5 ani, reîntoarcerea în Liga Campionilor.
Atmosfera a fost una care s-a apropiat de cele de la meciurile din primăvară, atunci cînd Steaua a jucat două supermeciuri, cu Ajax şi cu Chelsea. Mai mult, în tribune au venit aseară foarte mulţi copii, aproape toţi avînd eşarfe, tricouri sau alte accesorii cu însemnele clubului din Ghencea.
230 de mii de euro a încasat Steaua de pe urma biletelor vîndute la meciul de aseară
25 de mii de euro a fost suma pe care Steaua a primit-o din partea celor de la DigiSport pentru televizarea jocului
"Nilă" lăsat în afara lotului
Reghecampf a decis să nu mizeze nici aseară pe Mihai Costea, deşi acesta a fost cel mai bun marcator al echipei în cele 5 meciuri de verificare din cantonamentele din Austria şi Anglia, reuşind să înscrie de trei ori! Dacă în partida cu Petrolul (3-0), din Supercupă, a fost măcar rezervă, fără să fie introdus pe teren, contra macedonenilor el nu a fost deloc inclus în lot. Reghe i-a preferat ca soluţii ofensive pe Tatu şi pe Piovaccari.
Filmuleţ de motivare
Înainte de startul partidei, oficialii stelişti au proiectat pe tabela de marcaj a stadionului un film motivator. Mesajul principal a fost: "Cine sîntem noi? Campionii!". Au fost imagini emoţionante, inclusiv de la accidentarea lui Chiricheş din partida cu Dinamo, dar şi secvenţe din cantonamentele verii. Nici fanii n-au fost uitaţi, roş-albaştri