Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ajutoare de încălzire pentru un sfert din români

Publicat in Adevarul, joi 31 august 2006 ·

Peste 2,7 milioane de familii 6 milioane de persoane - vor primi în această iarnă ajutor pentru încălzire, de la stat, efortul bugetar cifrându-se la peste 10.000 miliarde lei vechi, potrivit Peste 2,7 milioane de familii 6 milioane de persoane - vor primi în această iarnă ajutor pentru încălzire, de la stat, efortul bugetar cifrându-se la peste 10.000 miliarde lei vechi, potrivit unei ordonanţe de urgenţă aprobată, ieri, de guvern. Dacă anul trecut beneficiau de ajutor de încălzire cei cu venituri sub 310 lei, acum acest plafon a fost ridicat la 500 lei. Măsura de a acorda aceste sume direct beneficiarilor a fost luată şi pentru că, de anul viitor, statul nu mai poate acorda ajutoare companiilor care furnizează energie termică, ele fiind asimilate cu un ajutor de stat. "Pentru politica internă de ajutor social nu există restricţii la nivelul Uniunii Europene", a precizat ministrul muncii, Gheorghe Barbu.

Ajutoare în funcţie de venituri Pentru cei care primesc căldură în sistem centralizat, valoarea facturii va fi compensată cu un anumit procent, acelaşi pentru o anumită tranşă de venit pentru tot teritoriul ţării. Astfel, în cazul în care venitul pe membru de familie nu depăşeşte 125 lei, factura de încălzire este compensată de stat în proporţie de 90%, în timp ce pentru un venit pe membru de familie între 250 şi 290 lei, factura de încălzire este suportată de stat în proporţie de 50%. O familie cu patru membri şi un venit de 2000 lei poate beneficia de o compensare a facturii pentru căldură de 10%. Pentru cei care se încălzesc cu gaz natural, există sume fixe pentru ajutorul lunar, pe tranşe de venit. Astfel, familiile sau persoanele singure cu un venit pe membru de familie mai mic de 125 lei vor primi un ajutor pentru încălzire de 210 lei, în timp ce pentru un venit între 210 şi 290, ajutorul este de 90 lei. La veniturile cuprinse între 440 şi 50

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 6 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 5 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 6 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 6 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 5 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 7 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 4 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 9 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 10 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/23°
mie.

12°/22°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

13°/25°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°