SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
În Filarmonici şi la Operă, în lumea marii creaţii muzicale, ideea performanţei în absolut e marcată printr-un proverb profesional: Pe Everest, în vârf, nu încap două persoane. Iar spre a dovedi ce scurte şi vulnerabile sunt gloria şi condiţia de unic, mulţi muzicieni lungesc zicala: Pe Everest, în vârf, nu încap două persoane, dar şi acela care ajunge sus, cel mai sus, pe culme, trebuie să stea într-un picior. Pe ascuţişul culmii, nu-i loc nici pentru două picioare.
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
În Filarmonici şi la Operă, în lumea marii creaţii muzicale, ideea performanţei în absolut e marcată printr-un proverb profesional: Pe Everest, în vârf, nu încap două persoane. Iar spre a dovedi ce scurte şi vulnerabile sunt gloria şi condiţia de unic, mulţi muzicieni lungesc zicala: Pe Everest, în vârf, nu încap două persoane, dar şi acela care ajunge sus, cel mai sus, pe culme, trebuie să stea într-un picior. Pe ascuţişul culmii, nu-i loc nici pentru două picioare.
Cu cât oamenii sunt mai conştienţi de importanţa şi de imperativele calităţii, cu atât sunt mai controlaţi în superlative. Geniile nu folosesc cuvântul geniu. De acolo, de foarte de sus, îţi dai şi mai bine seama ce departe e cerul. Jos de tot însă, în mediile fotbalistice, bunăoară, unde picioarele lucrează mai mult decât mintea, pe platourile tv, unde forfotesc analfabeţii de elită, vedetele de un sezon şi chiar de-o seară, superlativele abundă. După ce au chinuit formula "pasă de geniu" câteva decenii, cronicarii sportivi au început să vorbească despre "ratări geniale".
Mai mult decât cel mai mult nu se poate, dar mai jos decât cel mai jos, da. Democraţia vine şi cu mari confuzii, nu numai cu binefaceri. Una din nenorocirile aduse de libertatea de exprimare e accesul la superlative al frustraţilor, al semidocţilor şi
